ZBOR pe tărâmul dintre pământ şi apă

O incursiune în fotografierea păsărilor din Delta Dunării:

Am pornit în urmă cu mai mulţi ani într-o călătorie lungă printr-un tărâm fermecat, uitat la făurirea lumii între pământ şi apă. Am păşit cu smerenie într-un templu al vieții în toate formele ei, umil spectator al unei reprezentații unice de formă şi culoare. Am contemplat plutire şi zbor, clipocit de apă, foşnet, şoaptă de vânt, unduire de trestie, viață. Am privit şi am rămas vrăjit de locul care odată văzut te cheamă mereu la el, de Delta Dunării. Și mă întorc acolo de fiecare dată.

Există puține locuri în lume care să ofere fotografului de păsări şansa şi oportunitățile pe care le oferă Delta Dunării, începând cu explozia de viață din primăvară şi terminând cu peisajele pustiite de ger din timpul iernii.

Fotografierea păsărilor în Delta Dunării este deopotrivă interesantă şi dificilă. Interesantă pentru că aduce fotograful în mijlocul naturii, martor privilegiat al spectacolului vieţii sălbatice în toată splendoarea ei. Dificilă pentru că necesită pe lângă stăpânirea perfectă a tehnicilor şi echipamentului de fotografiere şi multă răbdare şi deloc puţină şansă, pentru a fi în momentul potrivit la locul potrivit, cu echipamentul potrivit.

Aici puteţi vedea articolul original, apărut în revista FotoClass:
Click pe imagine pentru mărire

În plus, abordarea acestui subiect fotografic presupune cunoştinţe privind comportamentul păsărilor, din mai multe motive:

  • au o acuitate vizuală deosebită, care face necesară fie pânda dintr-o locaţie camuflată, fie apropierea extrem de lentă şi prudentă;
  • se mişcă rapid sau foarte rapid, sunt imprevizibile şi uneori zboară pe traiectorii greu de urmărit prin obiectivul camerei, care necesită acțiuni prompte din partea fotografului;
  • sunt active în perioade ale zilei când lumina este scăzută – la răsărit şi la apus.

Echipamentul

Motivele prezentate anterior fac necesară alegerea unui echipament fotografic pretenţios: cameră foto capabilă să fotografieze în rafală, prevăzută cu un sistem de autofocus elaborat, care să focuseze rapid şi să păstreze focus-ul pe ţinte aflate în mişcare, pe fundaluri diverse, echipată cu obiective cât mai luminoase, cu distanţe focale mari şi, pe cât posibil prevăzute cu sisteme de stabilizare a imaginii.

Astfel de echipamente sunt de regulă voluminoase şi grele, de aceea se folosesc împreună cu trepiede cu deblocare rapidă pe cele 3 axe, capabile să le susţină greutatea şi să permită mişcarea rapidă în plan orizontal şi vertical pentru urmărirea subiectului.

Senzorul camerei este de dorit să aibă sensibilitate ridicată, mergând până la valori ale ISO de 1600. Formatul „full frame”, 24/36 mm nu este o necesitate, mai ales că senzorii din seriile APC-H (factor de decupaj 1,3) sau APS-C (factor de decupaj 1,6) de exemplu, ajută în domeniul tele şi super-tele oferind senzaţia “apropierii” subiectului.

Obiectivele sunt componenta esenţială a echipamentului folosit pentru fotografierea păsărilor. Ele pornesc teoretic de la distanţe focale de 300-400 mm şi trebuie să fie cât mai luminoase posibil –f 2,8 atunci când bugetul o permite, f4 sau f5,6.

Un obiectiv luminos dă posibilitatea, pe de-o parte, să se lucreze la lumină scăzută fără a se folosi sensibilităţi ISO la care zgomotul de imagine să fie deranjant, iar pe de altă parte să se obţină un bokeh (efectul de înceţoşare a fundalului unui subiect, în afara planului de focalizare) corespunzător.

Daca sunt echipate cu stabilizator de imagine, acesta din urmă ajută la fotografierea “din mână”, mai ales a păsărilor în mişcare, păstrând imaginea clară atunci când se folosesc timpi de expunere mai ridicaţi. Atunci când este folosit, stabilizatorul trebuie să lucreze în modul de panoramare (panning) altfel poate avea efecte contrare celor scontate.

Spre exemplu, la un obiectiv cu care se fotografiază „din mână”, una dintre regulile empirice spune că timpul minim de expunere nu ar trebui trebui să fie mai mare de 1/distanţa focală. La un obiectiv de 500mm aceasta ar însemna 1/500 secunde, pentru ca imaginea să fie clară. Dacă un astfel de obiectiv este prevăzut cu sistem de stabilizare a imaginii (IS la Canon sau VR la Nikon) se poate fotografia cu valori superioare ale timpului de expunere, cu una până la 3 trepte.

Un obiectiv luminos ajută de asemenea atunci când se folosesc teleconvertoare pentru mărirea distanţei focale, pentru că acestea micşorează cantitatea de lumină care trece prin obiectiv. Teleconvertorul 1,4X de la Canon închide diafragma cu un ordin de mărime (un obiectiv cu f 2,8 ajunge la f 4) iar cel 2X cu două ordine de mărime (un obiectiv cu f 2,8 ajunge la f 5,6).

Am folosit de-a lungul timpului atât teleobiective cu zoom de tipul 70-200mm şi 100-400mm, cât şi teleobiective cu distanţă focală fixă de 400mm şi 500mm. Fiecare are avantajele şi dezavantajele lui, cele cu distanţe focale mai mici fiind mai uşoare dar neoferind de regulă o apropiere suficientă a subiectului, în timp ce supertele-urile de 400mm şi 500mm apropie suficient însă sunt incomod de manevrat datorită mărimii şi greutăţii.

În cele mai multe situaţii teleobiectivele cu distanţă focală fixă oferă o claritate a imaginii care nu poate fi egalată de zoom-uri.

Pentru fotografierea “din mână” un teleobiectiv de 500mm este maximul rezonabil, din motive de greutate şi implicit manevrabilitate. Greutatea unui ansamblu camera DSLR + teleobiectiv de 500mm ajunge la 6-7 kg, ceea ce îl face incomod de manevrat mai ales pentru şedinţele lungi de fotografiere dar, pentru fotograful serios de wild-life în general şi păsări în special, un astfel de obiectiv, prevăzut eventual cu un teleconvertor 1,4X, este cea mai bună alegere.

Camera DSLR folosită pentru fotografia wild-life este de asemenea deosebit de importantă şi reprezintă o investiţie care trebuie atent evaluată. O cameră DSLR din zona entry-level nu oferă de cele mai multe ori câteva dintre facilităţile importante în fotografierea păsărilor:

  • exponometru încorporat capabil de măsurare ponderată central şi măsurare punctuală
  • timpi de expunere foarte mici, mergând până la 1/8000 sec.
  • sistem de autofocus cu senzori multipli, sensibili atât pe orizontală cât şi pe verticală (senzori în cruce) algoritmi de păstrare a focus-ului corespunzători
  • senzor performant care să ofere sensibilitate de pînă la ISO 1600 sau peste şi procesoare de imagine care să reducă la minimum zgomotul la sensibilităţi atât de ridicate
  • obturator electromecanic capabil să declanşeze rapid şi să lucreze în rafală de 5…10 cadre pe secundă, dublat de procesoare capabile să prelucreze rapid volumul de date rezultat
  • protecţie la apă şi praf, având în vedere condiţiile în care se fotografiază

Aceste facilităţi sunt de regulă întâlnite în zona camerelor profesionale, de exemplu modelele din seria 1D de la Canon sau D3 de la Nikon.

Trepiedul este din punctul meu de vedere un element opţional pentru fotografierea păsărilor, în afara cazului în care se fotografiază dintr-o poziţie fixă. Motivul este acela că adaugă un plus de greutate echipamentului şi aşa destul de greu care trebuie transportat şi limitează mult sau anulează posibilităţile de urmărire a traiectoriei unei păsări în zbor.

Dacă fotograful optează pentru folosirea unui trepied, el trebuie să fie pe cât posibil uşor (fabricat din grafit sau fibre compozite) şi prevăzut cu un cap care să ofere suficiente grade de liberate şi posibilitatea de blocare-deblocare rapidă pe una sau mai multe axe.

De asemenea, ansamblul trepied+cap trebuie să fie capabil să suporte greutatea camerei foto şi obiectivului. Unele dintre modelele cele mai reuşite folosite pentru fotografierea păsărilor sunt Black Widow Gimbal de la Jobu Design, sau Wimberley.

Atunci când trepiedul nu este o opţiune viabilă şi nu se doreşte fotografierea exclusiv „din mână” se recurge la o soluţie intermediară, anume folosirea unui monopied, în speţă un „picior” format din segmente telescopice care oferă un punct de sprijin util în anumite cazuri, permiţând rotirea rapidă a camerei în plan orizontal, pentru urmărirea subiectului.

Şi în cazul monopiedului trebuie avută grijă la greutatea maximă suportată şi la sistemul de fixare a segmentelor telescopice, fiind destul de puţine modelele care să suporte un DSLR profesional echipat cu un teleobiectiv cu distanță focală mare.

Un accesoriu important pentru cei care doresc să îşi păstreze echipamentul curat şi uscat, în afara rucsacului, este husa pentru ploaie. Acest accesoriu este disponibil atât pentru camera foto (în funcţie de mărime) cât şi pentru teleobiective. Recomand cu căldură folosirea acestui accesoriu mai ales pentru cei care fotografiază din barcă, pentru că apa poate oferi surprize deosebit de neplăcute şi costisitoare.

Tehnica de fotografiere

Probabil la fel de importantă ca şi echipamentul pentru reuşita fotografiilor de păsări este tehnica folosită de fotograf, în funcţie de subiectul fotografiat (specia şi mărimea păsării), viteza de deplasare, fundalul, condiţiile de iluminare.

Ca prim pas înainte de a începe şedinţa de fotografiere la păsări este importantă studierea comportamentului şi obiceiurilor lor. Există păsări care permit fotografului să se apropie la o distanţă convenabilă înainte de a încerca să zboare, există alte păsări care dispar din câmpul vizual înainte ca apropierea să fi fost suficientă.

Dat find că decolarea şi zborul păsărilor sunt subiecte extrem de interesante, fotograful trebuie să intuiască din timp mişcările păsării şi să fie pregătit să le imortalizeze. Apropierea de subiect trebuie făcută lent, „cu paşi mici” astfel încât să nu se creeze senzaţia de pericol pentru pasăre şi să dea acesteia timp să se obişnuiască cu prezenţa fotografului.

În mod ideal fotograful ar trebui să se afle într-o poziţie camuflată, cât mai apropiată de pasăre, acesta însă fiind un deziderat greu de atins practic.

Diafragma

Este ştiut că diafragma influenţează direct profunzimea de câmp, respectiv distanţa în faţa şi în spatele planului de focus în care elementele componente ale imaginii apar clare.

O diafragmă mare are ca şi consecinţă obţinerea unei profunzimi mici de câmp şi permite „izolarea” subiectului de fundal şi este ideal de folosit atunci când se fotografiază subiecte singulare.

Pe de altă parte, lucrul cu diafragma deschisă la maximum nu este potrivit pentru fotografiile care au ca subiect de exemplu coloniile de pelicani, pentru că profunzimea de câmp nu va fi suficientă pentru păsările aflate în spatele subiectului principal.

În funcţie de teleobiectivele folosite şi de distanţa faţă de subiect, sunt cazuri în care profunzimea de câmp este de ordinul centimetrilor. Aceasta înseamnă că un pelican fotografiat din faţă va avea doar capul clar reprezentat pe fotografie, restul corpului fiind „în ceaţă”.

Diafragma are efect asupra celorlalţi doi parametri extrem de importanţi, anume timpul de expunere şi sensibilitatea ISO, influenţându-i pe câte unul sau pe ambii. O diafragmă deschisă la maximum permite fie scurtarea timpului de expunere, fie micşorarea sensibilităţii ISO, fie ambele, pentru că permite unei cantităţi mai mari de lumină să ajungă la senzor.

Teleobiectivele de top folosite pentru fotografierea păsărilor au diafragme, deschise la maximum, de f2,8…4.

Timpul de expunere

Este cel mai important factor în fotografierea păsărilor, pentru că permite „îngheţarea” mişcării rapide a acestora.

Există specii de păsări mari cum sunt pelicanii, lebedele, stârcii şi egretele, la care mişcarea este mai lentă şi care permit folosirea unor timpi de expunere într-o plajă destul de largă, pornind de la 1/500 sec. În schimb raţele sălbatice, lişiţele şi păsările de mici dimensiuni, cum este pescărelul albastru (Alcedo atthis) necesită timpi de expunere foarte mici, mergând pînă la 1/8000 sec.

Un aspect care trebuie avut în vedere este acela că, la păsările aflate în zbor, viteza de mişcare a aripilor este mult mai mare decât a restului corpului şi ca atare un timp de expunere de 1/500 sec. poate asigura reprezentarea clară a corpului păsării dar nu va fi suficient pentru îngheţarea mişcării aripilor.

De asemenea, mai ales atunci când se fotografiază „din mână” timpul de expunere trebuie corelat, cum am spus şi anterior, cu distanţa focală a teleobiectivului folosit. Pentru un teleobiectiv de 500 mm timpul maxim de expunere ce poate fi folosit nu trebuie să coboare sub inversul distanţei focale, respectiv 1/500 sec.

Ca recomandare generală, fotograful de păsări ar trebui să lucreze cu camera în prioritate de obturator/ timp de expunere (Shutter priority) şi să nu folosească valori mai mari de 1/1000 sec.

Sensibilitatea

Până nu demult, în era fotografiei pe peliculă fotosensibilă, sensibilitatea era unul dintre factorii care limitau posibilităţile de a obţine fotografii în condiţii de lumină scăzută. Valorile ISO disponibile atunci, în gama uzuală 100…400, au fost depăşite de zeci de ori la începuturile fotografiei digitale, ajungând la ISO 1600…3200 şi culminând în zilele noastre cu un incredibil 102400 la aparatele DSLR din gama profesională.

Sensibilitatea este importantă pentru că permite jonglarea cu diverse valori ale diafragmei şi timpului de expunere. În condiţii de lumină scăzută, dimineaţa devreme şi la amurg, posibilitatea de a fotografia la valori mari ale sensibilităţii este o condiţie necesară pentru a obţine fotografii de calitate.

Având în vedere necesităţile puse în faţa fotografului de păsări – să poată alege o diafragmă care să-i asigure fie izolarea subiectului de fundal (deschidere maximă a diafragmei), fie reprezentarea clară a subiectului şi fundalului (diafragmă închisă pentru profunzime de câmp), în condiţiile unor timpi foarte mici de expunere, sensibilitatea capătă o importanţă deosebită.

Valorile uzuale pleacă de la ISO 400 pentru zilele însorite şi merg pînă la ISO 1600 sau chiar peste.

Valorile ISO de peste 1600 au reprezentat o problemă serioasă până la generaţia a treia de camere DSLR datorită zgomotului de imagine, care era foarte pronunţat, însă cu noua serie de camere profesionale (de exemplu Canon 1D Mark IV, care foloseşte două procesoare DIGIC 4), valori de ISO 6000, 8000, sau 12800 sunt perfect utilizabile în condiţiile unui zgomot de imagine nederanjant.

Este de menţionat o funcţie extrem de utilă apărută şi pe ultimele modele profesionale de la Canon cu privire la reglarea sensibilităţii, anume „Auto ISO Speed”, care reglează automat valoarea ISO pentru obţinerea unei expuneri corecte în condiţiile unei diafragme şi timp de expunere presetate.

Autofocus-ul

Calitatea sistemului de autofocus al unei camere DSLR, împreună cu algoritmii de autofocus folosiţi şi tipul de teleobiectiv sunt deopotrivă importante pentru fotografii reuşite de păsări, mai ales atunci când acestea sunt fotografiate în zbor.

Aparatele foto actuale din gama profesională lucrează cu un număr mare de senzori, 45 din care 39 în cruce (Canon) respectiv 51, din care 15 în cruce (Nikon). Senzorii normali de autofocus sunt sensibili pe o singură direcţie – orizontală – în timp ce senzorii în cruce sunt sensibili atât pe orizontală cât şi pe verticală.

În cele ce urmează descriu principalele setări pe care le folosesc la sistemul de autofocus pe un aparat Canon seria 1D. Pentru păsările în zbor folosesc în mod exclusiv setarea AI servo, care urmăreşte să menţină subiectul focusat pe toată durata urmăririi traiectoriei lui şi executării fotografiilor.

La aparatele Canon există două setări importante pentru sistemul de autofocus, regăsite printre funcţiile ajustabile:

  1. Sensibilitatea sistemului AI Servo (AI servo tracking sensitivity)
  2. Metoda de urmărire a sistemului AI servo (AI servo AF tracking method)

Prima dintre ele, cu setări de la „redus” la „rapid” reglează sistemul de autofocus astfel încât acesta să nu fie perturbat de eventualele obstacole apărute pe traiectoria de urmărire, între aparat şi subiect, atunci când este setată pe „redus”. Folosirea setării “rapid” permite focalizarea mai uşoară a unui subiect care intră brusc din lateral în cadrul imaginii.

A doua funcţie ajustabilă meţionată are ca opţiuni „prioritatea punctului principal de focus (Main focus point priority)” şi „prioritate pentru urmărirea continuă AF (Continuous AF track priority)”.

În cazul folosirii primeia dintre ele, sistemul de autofocus decide întotdeauna focalizarea subiectului celui mai apropiat care apare în cadru, în timp ce în cazul celei de-a doua orice subiect apărut în cadru ulterior focalizării pe subiectul principal va fi ignorat.

Setările pe care le folosesc uzual pentru aceste două funcţii sunt sensibilitate medie a sistemului AI servo, respectiv prioritate pentru urmărirea continuă AF.

O inovaţie deosebită la sistemul nou de autofocus dezvoltat pe camerele profesionale DSLR din seria a patra de la Canon este posibilitatea de a face spot metering (măsurare punctuală a iluminării) pe oricare din senzorii de AF, lucru care era posibil în trecut doar pentru senzorul central.

În funcţie de tipul de teleobiective folosite trebuie avut în vedere că nu pentru toate sistemul de AF poate să lucreze cu toţi senzorii, mai ales atunci când se folosesc teleconvertoare. În general, cu cât teleobiectivele sunt mai luminoase (f2,8…f4) cu atât mai mulţi senzori AF vor putea fi folosiţi.

Măsurarea iluminării şi expunerea

Am să mă refer din nou la sistemul regăsit pe aparatele Canon, care îmi este familiar. Exponometrul încorporat în aparatele din seria 1D permite măsurarea luminozităţii subiectului în 4 moduri:

  • sistemul de măsurare estimativă – evaluative metering – care măsoară iluminarea generală a cadrului;
  • sistemul de măsurare parţială – partial metering – care lucrează cu zona centrală a vizorului, util atunci când fundalul cadrului este mai luminos decât subiectul;
  • sistemul de măsurare punctuală – spot metering – care determină parametrii de expunere pe baza măsurării luminozităţii unei suprafeţe circulare foarte mici în zona centrală a vizorului;
  • sistemul de măsurare ponderat central – center weighted averaged metering – care face determinarea luminozităţii în zona centrală a vizorului şi apoi o mediază cu valorile luminozităţii din celelalte zone.

Cele mai folosite în fotografierea păsărilor sunt ultimele două. Spot metering-ul dă în general rezultate bune în cazul păsărilor mici şi a celor cu penaj relativ uniform colorat, însă în zilele cu soare puternic, atunci când păsările sunt fotografiate pe cer sau pe zăpadă produce supraexpunerea fundalului.

Spot metering-ul trebuie evitat atunci când se fotografiază păsări deschise la culoare pe un fundal mai întunecat, deoarece fundalul va fi serios subexpus.

Modul de măsurare ponderat central este util în cele mai multe situaţii, expunând corect subiectul şi oferind un compromis acceptabil pentru fundal.

În unele cazuri este recomandabil să se folosească o uşoară supraexpunere, de 1/3 , uneori 2/3 diafragme, uşor de asigurat prin sistemul de compensare a expunerii, dar aceasta se face numai în funcţie de condiţiile concrete de fotografiere.

Post procesare sau nu?

Am considerat mult timp că o fotografie în general şi cea a păsărilor în special este cu atât mai valoroasă cu cât nu are nevoie de nici o prelucrare ulterioară pentru reglarea setărilor de expunere, contrast, culoare, balans de alb, etc.

Am rămas în mare parte consecvent acestei opinii, însă dat fiind că astfel de fotografii necesită pe lângă pricepere şi echipament şi o cantitate deloc neglijabilă de noroc, am făcut un armistiţiu cu mine însumi şi accept ideea că post procesarea în limite rezonabile nu lipseşte fotografia de valoare.

Situaţiile menţionate anterior, în care se fotografiază păsări pe fundaluri foarte luminoase sau foarte întunecate, îl pun de regulă pe fotograf în faţa unui subiect corect expus aflat pe un fundal fie „ars” datorită supraexpunerii, fie subexpus.

În aceste situaţii post-procesarea folosind programele software dezvoltate de producătorul camerei şi cele consacrate pot ajuta în mare măsură pentru corectarea inconvenientului.

Închei sperând că v-am făcut o invitație de nerefuzat la contemplarea zborului pe tărâmul dintre pământ şi apă şi că v-am putut transmite o părticică din emoția fotografiei de păsări în Delta Dunării.

Mă opresc aici, lăsând imaginile să vorbească…

Text & foto: Bogdan Tronac

Related Posts:

Leave a Reply