Truse foto de voiaj

Pasionaţii de fotografie realizează majoritatea imaginilor în deplasări, creativitatea fiind impulsionată de vederea unor noi locuri şi peisaje dar trebuie ajuns la compromisul ideal între echipamentul foto care oferă flexibilitate la fotografiere şi efortul necesar transportului acestuia.

Cel mai important aspect este modul de transport al echipamentului, indiferent dacă acesta se rezumă la un aparat compact şi câteva accesorii sau la o trusă completă DSLR.

Pentru alegerea unei soluţii de transport, de la toc de aparat la rucsac foto, este strict necesar să mergem la magazin cu tot echipamentul pe care intenţionăm să-l luam în deplasare pentru a testa modul în care încape în spaţiul disponibil. Este bine să prevedem şi spaţiu în plus pentru alte obiecte necesare, de la portofel şi chei până la sticla de apă, lanternă, binoclu, laptop, în funcţie de tipul deplasării plănuite.

În deplasare geanta trebuie protejată în special împotriva pierderii şi furtului, deci sunt de preferat genţile cu un aspect mai discret, care nu fac reclamă faptului că transportăm echipamente scumpe. Geanta nu trebuie pierdută din ochi în special în zonele aglomerate, dar prudenţa ne îndeamnă să nu o lăsăm nici în portbagajul maşinii sau în camerele de hotel. Accesoriile de curăţat se vor dovedi de mare folos după fotografierea în zone cu nisip, praf sau stropi, cum ar fi pe plajă, deoarece nisipul şi apa sărată sunt printre inamicii cei mai periculoşi ai aparaturii foto.

1. Trusa aparat compact

Aparatele compact sunt foarte preţuite atât pentru modul relativ simplu de utilizare cât şi pentru dimensiunile şi greutatea reduse. Totuşi, pentru deplasările mai lungi sau în care doriţi să realizaţi un număr mai mare de imagini sau înregistrări video, este bine să aveţi în vedere o minimă pregătire, sub forma unor accesorii şi rezerve.

Pentru că aceste aparate încap cu uşurinţă în buzunar sau geantă, fiind permanent la îndemână, ele sunt supuse riscurilor de a cădea sau a fi lovite, presate sau zgâriate. Cea mai bună protecţie este utilizarea unui toc dedicat pentru aparatul ales. Acesta asigură o protecţie excelentă a aparatului, pereţii
fiind construiţi pentru o foarte bună rezistenţă la şocuri iar materialele folosite sunt impermeabile.

La curăţarea aparatului de praf se pot folosi şerveţele umede, iar pentru obiectiv şi ecranul LCD există material din microfibre care îndepărtează cu uşurinţă petele de apă sau eventualele amprente de pe lentile sau ecran.

Pentru a evita orice risc asupra imaginilor realizate este bine să aveţi un card de rezervă. Acesta este util nu doar pentru dublarea numărului de imagini pe care le puteţi realiza dar şi pentru posibilitatea, puţin probabilă dar totuşi existentă, ca primul card să dea o eroare de scriere. În acest caz, cardul de rezervă va salva situaţia, urmând ca imaginile de pe primul card să fie recuperate cu ajutorul programelor specializate când ajungeţi la computer.

O baterie de rezervă este strict necesară dacă sunteţi înconjuraţi de subiecte interesante, mai ales că multe aparate din clasa compact nu vă avertizează din vreme despre starea de încărcare a bateriei, iar când totuşi semnalizează, bateria mai rezistă doar pentru câteva cadre.

Pentru cei pasionaţi de fotografii de interior în lumină existentă, şi în special de fotografia nocturnă, este bine să adăugaţi la trusă un minitrepied. Acestea sunt foarte mici şi uşoare dar permit realizarea de imagini cu timpi foarte lungi de expunere. Minitrepiedul ajută şi atunci când doriţi să apăreţi în imagini şi nu aveţi la cine să apelaţi pentru a face fotografia.

2. Trusa aparat bridge

Aparatele bridge se adresează pasionaţilor de fotografie care doresc o mai mare flexibilitate în abordarea subiectelor faţă de posibilităţile oferite de aparatele din clasa compact. Aceste aparate au zoom-uri cu o plajă largă de focale, iar multe din ele dispun de ecran LCD rabatabil, filet de filtre, acces la modurile de expunere prioritate de timp, de diafragmă şi manual.

Posesorii acestor aparate acceptă aparate mai voluminoase şi transportul unei serii de accesorii pentru o mai mare flexibilitate la fotografiere şi pentru întreţinerea aparaturii.

Genţile folosite de posesorii de aparate bridge sunt proporţional mai mari decât cele destinate aparatelor compact, putând adăposti, pe lângă aparat şi accesoriile acestuia, telefonul mobil, portmoneul, cheile şi alte mici obiecte utile în deplasare. Construcţia genţilor dedicate este solidă, iar materialele folosite asigură protecţia la şocuri şi intemperii.

Pentru întreţinerea aparatului în teren se pot folosi materialele de microfibre pentru ştergerea obiectivului, vizorului şi ecranului LCD. Pentru curăţarea aparatului de praf după expediţiile mai dificile se pot folosi şerveţele umede.

În trusa bridge va exista cu siguranţă cel puţin un card de rezervă, mai ales că unele aparate dispun de formatul RAW şi filmare în format HD, care cer capacitate sporită de stocare.

Bateriile de rezervă sunt necesare din aceleaşi considerente, consumul de curent fiind mai mare în cazul scrierii de fişiere mari. În plus, multe aparate bridge folosesc în continuare 4 acumulatori AA în loc de baterii dedicate cu LiIon. Acumulatorii AA NiMh sunt foarte eficienţi şi abordabili dar tind să se descarce în timpul depozitării, deci este indicat să-i încărcăm înainte de plecarea într-un voiaj şi să avem cel puţin un set de rezervă.

Multe aparate bridge dispun de filet pentru montarea de filtre, dintre care cele mai interesante sunt cele de polarizare şi cele degrade. Pentru utilizarea facilă a filtrelor degrade sunt indicate filtrele dreptunghiulare Cokin care se fixează într-un holder în care pot fi deplasate şi răsucite pentru a fi poziţionate după dorinţă.

Minitrepiedul ajută în cazul expunerilor lungi, în special pentru fotografia nocturnă. Modelele GorillaPod pot fi fixate şi prin încolăcirea în jurul crengilor sau altor obiecte stabile.

3. Trusa aparat DSLR

Aparatele DSLR reprezintă alegerea fotografilor avansaţi şi a profesioniştilor, atât pentru fotografie generalâ cât şi pentru deplasări. Flexibilitatea DSLR-urilor se datorează obiectivelor interschimbabile, flash-urilor externe şi accesoriilor care pot fi folosite, dar aceasta se traduce prin truse mai voluminoase şi mai grele, făcând mult mai importantă alegerea genţii necesare pentru transportul şi protecţia aparaturii.

Se poate opta pentru o geantă clasică de umăr, sau pentru un rucsac care permite transportul unei truse mai grele pe distanţe mai mari, lăsând în acelaşi timp mâinile libere. Există şi rucsaci cu dublă funcţie, care în partea inferioară găzduiesc aparatura foto, compartimentul superior fiind destinat celorlalte obiecte necesare în deplasarea respectivă.

Rareori un fotograf cu DSLR va pleca la drum cu un singur obiectiv. Alegerea obiectivelor se face în funcţie de subiectele preferate, dar şi de dimensiunile şi greutatea obiectivelor, în special în cazul deplasărilor care presupun mersul pe jos pe distanţe şi durate mari.

Din trusa DSLR nu pot lipsi filtrele, cel mai cunoscut fiind cel de polarizare, dar pasionaţii fotografiei de peisaj vor avea şi cel puţin un filtru degrade, în general un Cokin dreptunghiular pentru o utilizare mai facilă în teren.

Toate DSLR-urile dispun de sisteme de flash-uri compatibile cu care se pot realiza fotografii de calitate în condiţiile în care lumina este prea puţină sau de o calitate necorespunzătoare. Ele se folosesc şi pentru a completa lumina în exterior, la umbră sau la imaginile făcute în contralumină. Avantajele principale ale flash-urilor externe sunt puterea mult superioară faţă de cele integrate şi posibilitatea de a reflecta lumina emisă de flash în tavan sau pereţi.

Posesorii de DSLR-uri vor opta în general pentru un trepied de mărime normală chiar dacă în general vor alege un model mai uşor pentru deplasări. Acesta oferă încadrări mai exacte la peisaje şi arhitectură cât şi posibilităţi excelente pentru fotografia de interior şi nocturne.

Pentru a putea asigura fotografierea neîntreruptă chiar şi în zilele cele mai bogate în subiecte fotogenice bateriile de schimb pentru aparat şi flash cât şi cardurile de rezervă sunt nelipsite
din trusa fotografică a unui posesor de aparat DSLR. Fotografii entuziaşti se întorc în mod curent cu sute şi chiar mii de imagini din deplasări.

Trusa este completată de accesoriile pentru curăţarea şi întreţinerea echipamentului, mai pretenţioasă decât în cazul utilizatorilor de aparate compact sau bridge: pompiţă, pensulă, lichid pentru lentile, microfibre, serveţele umede.

Text & foto: Radu Grozescu

Related Posts:

  • No Related Posts

Leave a Reply