Sony A850

Construit la standarde profesionale cu un captor Full-Frame de 24MP, SonyA850 este recomandat pentru fotografia de studio, pentru peisaje sau arhitectură.

După modelul de vârf A900, apreciat pentru calităţile sale şi mai ales pentru preţul atrăgător, fiind primul DSLR full frame de mare rezoluţie sub 3000 Euro, Sony atacă în forţă, oferind noua cameră A850 cu performanţe apropiate, la un preţ imbatabil.

Sony Alpha 850 foloseşte acelaşi senzor de 24,6MP dezvoltat in-house, stabilizarea în aparat, LCD-ul de 3” şi 921.000 pixeli şi procesorul Dual Bionz pentru procesarea imaginii.

Singurele diferenţe vizibile faţă de A900 sunt acoperirea vizorului de doar 98% faţă de 100% şi cadenţa de 3 cadre pe secundă faţă de cele 5 oferite de modelul de top.
Un corp cu astfel de performanţe la un preţ în jur de 2000 de Euro nu poate decât să pună pe gânduri competitorii.

Corpul beneficiază de aceeaşi construcţie metalică extrem de solidă, cu un şasiu de aluminiu şi exterior de aliaj de magneziu care îl face potrivit pentru exploatarea în condiţii grele, vizorul, sloturile de card şi butoanele de control fiind protejate împotriva prafului şi umezelii, similar cu aparatele profesionale ale concurenţei.

Senzorul este montat pe un mecanism de stabilizare şi este protejat împotriva prafului de un sistem dual, piezoelectric şi antistatic care reduce semnificativ nevoia de curăţare a acestuia.

Pentru mine important este felul în care simt camera la lucru şi ceea ce pot obţine cu ea. Ani de zile am lucrat cu Minolta, aşa că ceva din touch-ul acestui brand am simţit de prima dată când am scos aparatul din cutie. Probabil că foştii ingineri şi designeri de la Minolta au făcut echipă cu foştii proiectanţi de magnetofoane şi casetofoane Sony.

Butoanele de control sunt suficient de mari şi uşor de accesat, iar aparatul are încă un mic LCD monocrom în partea de sus care arată setările fotografice fără a fi nevoie de utilizarea meniului. Funcţiile cele mai importante pot fi modificate folosind modul Quick Navi, care, la apăsarea butonului Fn transformă LCD-ul într-un panou de control ale cărui setări pot fi accesate cu o singură mână, folosind joystick-ul.

Pentru că sunt cârcotaş n-am să înţeleg de ce butonul de pornit/oprit este situat pe partea stângă a corpului şi nu poate fi acţionat decât cu mâna stângă. Dacă mă plimb cu aparatul închis şi văd un subiect n-am să pot să deschid aparatul şi să declanşez doar cu el ţinut în mâna dreaptă. Întâi trebuie să-l deschid cu mâna stângă.

Nu e vorba de pierdere de timp, ci doar de faptul că fotograful vrea să fie discret pentru a surprinde subiectul. Un mic amănunt, dar sunt observaţiile unui practician.

Vizorul optic este însă foarte mare şi luminos datorită pentaprismei care domină design-ul aparatului, iar cu cei 20mm high eyepoint permite vizarea fără probleme şi cu ochelari de vedere. E adevărat că acoperă doar 98% faţă de 100% la modelului A900, dar e totuşi mai mult decât cei 95% oferiţi de multe DSLR-uri abordabile.

Imaginea afişată pe display-ul „Xtra Fine” de 3” este de bună calitate, iar cei 921.000 pixeli permit aprecierea rapidă a clarităţii şi culorii imaginilor chiar şi la fotografierea în plină lumină.

Întotdeauna la aparatele profesionale de la Canon acest aspect a fost neglijat, display-urile nefiind de top. S-a pornit de la premiza că un profesionist rar se uită pe display preferând să se concentreze pe acţiunea fotografică.

Aparatul nu are Live View, acesta fiind înlocuit cu “Intelligent Preview” care afişează în timp real pe o imagine de probă efectele modificărilor de expunere, balans de alb sau ale optimizării gamei dinamice.

Este foarte practic în special în cazul scenelor dificile, cu surse multiple de lumină care dau temperaturi de culoare diferite, permiţând testarea rapidă a reglajelor celor mai potrivite. Din păcate, imaginea de probă nu poate fi salvată, ea fiind un RAW la rezoluţie foarte mică special pentru prelucrarea rapidă în aparat, deci după efectuarea reglajelor va trebui făcută o nouă imagine.

Conectorul HDMI al aparatului oferă posibilitatea afişării pe ecrane HD, iar dacă aveţi un televizor din gama Sony BRAVIA puteţi folosi telecomanda acestuia pentru dirijarea aparatului la playback.

Captorul full frame de 24,6MP are rezoluţia cea mai mare de pe piaţa DSLR-urilor actuale, imaginile finale având 6048 x 4032 pixeli, cu o redare absolut impresionantă a detaliilor, mai ales când se fotografiază îngrijit, folosind obiective de calitate bună. La fotografierea din mână este de mare ajutor sistemul de stabilizare la nivelul captorului.

Gama ISO se întinde între 200 şi 3200 ISO, cu posibilitate de extindere la 100-6400 ISO, iar reducerea zgomotului are loc în două etape, prima în timpul conversiei analog/digital care are loc la nivelul senzorului, cea de a doua la prelucrarea imaginii digitale de către cele două procesoare BIONZ.

Rezultatele cele mai bune din punct de vedere al redării detaliilor şi al zgomotului se obţin totuşi la sensibilităţile mici, Sony A850 fiind în primul rând un aparat destinat obţinerii de imagini de mare rezoluţie şi mai puţin pentru reportaj în condiţii grele de lumină.

Cu toate acestea, rezultatele la sensibilităţi mai mari sunt utilizabile cu uşurinţă, mai ales că pentru printuri de dimensiuni obişnuite imaginile trebuie micşorate semnificativ mai mult, oferind o contrabalansare a performanţelor ce le obţin la sensibilităţi mari aparatele cu rezoluţii mai mici.

Nu mă pasionează sutele de pagini din manualul de operare, aşa că am trecut direct la butonarea şi setarea aparatului. Programarea este destul de simplă şi intuitivă. Am setat balansul de culoare pe automat, spaţiul de culoare pe Adobe RGB şi restul parametrilor pe 0. Aşa lucrez de obicei cu toate aparatele mele. Nu-mi place să setez moduri de culoare pentru că nu mă satisfac rezultatele. De exemplu, orice setare de peisaj este foarte saturată la toţi producătorii. De ce oare?

Odată setată camera, am trecut la lucru. Aşa că mi-am ales cele mai dificile subiecte: lumină slabă şi multă contra-lumină. De la primele declanşări am observat precizia expunerii. Cu toate că acest aspect pare oarecum de neglijat în ziua de azi când formatul RAW suportă deviaţii mari de expunere, calitatea imaginilor finale este încă mult influenţată de o expunere precisă la fotografiere.

Sunt de părere că, folosind formatul RAW, un aparat de bună calitate trebuie să se descurce bine în orice situaţie doar cu aceste setări minimale. Evident cu o expunere corectă. La setarea formatului RAW obişnuiesc să adaug şi un jpeg – foarte folositor atunci când cauţi imagini. Din păcate modul RAW+jpeg n-are setare şi pentru compresia jpeg-ului.

La Canon întotdeauna jpeg-ul de pe lângă RAW îl setez la dimensiuni foarte mici. La Sony un RAW necompresat are 35 MB şi jpeg-ul 5 MB, iar la Canon lucrez cu RAW-uri de 22-25 MB şi jpeg-uri de maximum 1 MB. Restul parametrilor folosiţi la fotografiere sunt cei întâlniţi la majoritatea DSLR-urilor.

Aşa că am trecut cu mare nerăbdare la evaluarea imaginilor. Dat fiind faptul că în materie de Photoshop am rămas la CS3 şi pentru Aperture încă nu s-a integrat încă acest RAW, am apelat la softul Sony livrat odată cu aparatul.

Nu înţeleg de ce producătorii de aparate fotografice nu adoptă unanim DNG-ul ? Poate că vor să recunoaştem mai uşor ce aparat am folosit uitându-ne la extensia RAW-ului.

Softul – Image Data Converter SR – are o interfaţă prietenoasă şi un look copilăresc. Nici urmă de sobrietate profi. Dar important este faptul că se poate folosi uşor şi ceea ce contează este imaginea finală.

Odată ajuns la examinarea imaginii finale am constatat că Sony mi-a oferit o mare surpriză. Adică o imagine de foarte bună calitate, comparabilă cu ceea ce obţin eu folosind Canon. Poate chiar o imagine mai bună. Şi la un preţ de 3 ori mai mic pentru body. Rezoluţia imaginilor este excelentă şi oferă o redare a detaliilor greu de imaginat de către posesorii de aparate de 10- 12 megapixeli, astfel încât se vad în fotografii amănunte care nu au fost remarcate la fotografiere.

Culorile sunt foarte plăcute direct din aparat, tonurile au tranziţii line, balansul de alb a funcţionat foarte bine chiar în cazul amestecului de culori datorat surselor de lumină artificiale, iar procesarea foarte elastică a fişierelor RAW nu face decât să amplifice aceste calităţi. Nu am avut probleme cu zgomotul în imagini, chiar când am forţat aparatul la sensibilităţi mai mari.

Despre sistemul anti-praf pot spune doar că şi-a făcut datoria într-un mod exemplar în perioada de teste cu A850.

În cadrul testului cu A850 am beneficiat de faptul că mai posed două obiective de top de la Minolta. Un superb 35/1.4 – foarte compact şi de dimensiuni reduse comparativ cu acelaşi obiectiv de la Canon – şi un 300/4, iarăşi un obiectiv de mare precizie. La vremea respectivă Minolta făcea nişte obiective deosebite şi se străduia să recupereze handicapul unui AF lent şi zgomotos.

Din păcate n-am avut şi obiective Sony de ultima generaţie. Aş fi curios să văd dacă aceste probleme au fost ameliorate. Autofocusul a reacţionat mulţumitor, aşa că mi-am amintit de anii când lucram cu high-end-ul Minolta Dynax 9. Adevărul este că după nişte ani petrecuţi cu obiectivele serie L de la Canon este greu să fii mulţumit de autofocusul altor obiective. Pentru a fi imparţial trebuie să recunosc că n-am avut ocazia să lucrez cu aparate Nikon.

Cele nouă puncte de focalizare sunt dispuse într-o zonă din centrul vizorului, caracteristic aparatelor full frame şi sunt asistate în detecţia subiectului de alte zece puncte care le măresc suprafaţa activă. Senzorul central are o structură complexă şi este optimizat pentru obiective cu luminozitatea mai mare sau egală cu 2.8.

Neavând obiective Sony de ultimă generaţie, îmi este greu să mă pronunţ asupra autofocusului, dar cred că nu s-a ajuns la performanţele lui Canon. Nu consider însă viteza de AF un handicap mare pentru acest aparat, fiind pe deplin adecvată majorităţii situaţiilor, poate mai puţin urmăririi subiectelor aflate în mişcare rapidă.

Zgomotul obturatorului e destul de “zdrăngănit”, se pare că nu s-a apelat la un obturator ca la sus-menţionatul Dynax 9 din motive de preţ, iar o parte a zgomotului este probabil generată de mecanismul complex de ridicare a oglinzii de dimensiuni mari. Dar cei 1/8000 sec. şi sincronul la 1/250 sec. spun că este vorba despre un obturator îndeajuns de performant pentru a face faţă unei exploatări intensive, iar declanşarea este foarte promtă.

Sistemul de stabilizare în cameră este de mare ajutor în foarte multe situaţii, oferind un avantaj de până la patru trepte de expunere cu toate obiectivele compatibile cu aparatul, menţinând claritatea imaginilor la fotografierea din mână.

Numai cine a lucrat pe peliculă poate înţelege importanţa acestuia. Imaginaţi-vă că aveţi în buzunar câteva filme de 100 sau 200 ISO şi trebuie să fotografiaţi în condiţii de lumină slabă. Astăzi, în era digitală, cu o răsucire a butonului de sensibilitate te poţi aventura cu multă uşurinţă în cele mai obscure situaţii. Dar nu cu mult timp în urmă, acest fapt era un subiect de film SF. Aşa că e bine să vă conservaţi energia şi să folosiţi stabilizarea oferită de Sony. Mai ales la obiectivele cu focală lungă.

Un singur amendament: nu uitaţi să decuplaţi stabilizarea la folosirea camerei pe trepied. Cu toate că de multe ori m-am întrebat ce fac cu stabilizarea când folosesc un obiectiv de peste 1000 mm, chiar şi cu aparatul pus pe un trepied foarte stabil. Pentru acest caz părerile sunt împărţite, dar eu cred că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Posibilitatea obţinerii unei imagini mai “nemişcate” cred că este mai mare dacă activaţi stabilizarea din cameră.

Bateria este suficient de puternică pentru până la 880 imagini şi oferă informaţii precise, în procente, asupra nivelului de încărcare. Pentru o capacitate mai mare se poate folosi gripul opţional VG-C90AM care găzduieşte două baterii.

Gripul este construit din aliaj de magneziu la aceleaşi standarde ca şi aparatul şi dispune de duplicarea comenzilor necesare pentru păstrarea ergonomiei aparatului şi în poziţie verticală. Similar gripurilor Minolta, butonul de declanşare verticală este mult mai jos, poziţia declanşatorului faţă de ocularul aparatului fiind aceeaşi şi pe verticală şi pe orizontală, ceea ce duce la o comoditate sporită la fotografiere.

În mod surprinzător, firma Sony, binecunoscută pentru camerele video performante pe care le produce, nu a introdus posibilitatea de filmare nici pe A850, care a apărut în momentul în care multe DSLR-uri dispun deja de filmare HD, unele dintre ele cu opţiuni din ce în ce mai avansate.

A850 poate folosi o gamă extinsă de obiective, fiind compatibil atât cu vechile Minolta AF cât şi cu obiectivele Sony lansate recent. Similar cu Nikon, transmisia pentru sistemul AF este mecanică la obiectivele mai vechi şi cu motor integrat în obiectiv la cele mai recente. Motoarele integrate în obiectivele pretenţioase sunt de tipul SSM (Super Sonic wave Motor) pentru focalizare rapidă şi silenţioasă.

Există două serii interesante de obiective, Sony G, care conţine obiectivele de top din punct de vedere al performanţei şi caracteristicilor şi seria superbă realizată în colaborare cu Zeiss, care oferă maximum de performanţă fără o preocupare pentru preţuri.

Odată cu A850 a fost introdus un obiectiv interesant, 28-75mm F2.8 SAM, mai compact, uşor şi mult mai abordabil decât profesionalul Zeiss 24-70mm F2.8, pentru a pune şi mai bine în valoare performanţele posibile cu Sony la
preţuri mai mici decât ale concurenţei.

Cu toate că aparatul este construit la standarde profesionale, şi din punct de vedere al solidităţii poate face faţă condiţiilor grele de utilizare, caracteristicile captorului îl fac mult mai interesant pentru fotografia de studio, în special pentru imagini care vor fi mărite mult şi pentru peisaje sau arhitectură, unde rezoluţia mare va oferi avantaje vizibile faţă de aparatele mai rapide, dar cu mai puţini megapixeli.

De asemenea, fotografia de eveniment nu se numără printre punctele tari ale acestui aparat, aici rezoluţia mare fiind chiar un impediment, deoarece imaginile nu vor fi niciodată printate la dimensiunile făcute posibile de cei 24MP, iar fişierele mari vor începe să pună probleme de stocare, transfer şi prelucrare în cazul miilor de imagini caracteristice acestui gen fotografic.

În zilele noastre aparatul de fotografiat nu mai reprezintă o investiţie pentru o viaţă. Aşa că salvaţi-vă banii din buzunar şi fiţi convinşi că fotografiile bune sunt făcute de către fotografi, nu de către aparatele foarte scumpe. Dacă Sony ne serveşte o lecţie de preţ şi calitate, aştept cu nerăbdare răspunsul competitorilor.

CONCLUZIE

Sony A850 este în mod clar destinat fotografilor interesaţi de o cât mai mare rezoluţie care se poate obţine folosind un DSLR şi mai puţin de cadenţa mare de fotografiere şi de zgomotul redus la sensibilităţi foarte mari, necesare la fotografia de sport şi reportaj.

Dacă nu faceţi parte din categoria celor care uită degetul apăsat pe declanşator, în dorinţa de a “filma” subiectele, şi vă doriţi cât mai mulţi pixeli (succes la numărarea lor !), pentru a fi la concurenţă cu formatul mediu, cred că soluţia Sony A850 este o bună alegere şi la un preţ corect.

AVANTAJE

- rezoluţia maximă disponibilă pe DSLR-uri
- construcţia de nivel profesional
- sistem de stabilizare performant
- gama dinamică foarte bună
- măsurare a expunerii performantă
- redare bună a tonurilor şi culorilor
- jpeg-uri excelente
- raport calitate preţ excepţional
- vizor optic mare şi luminos
- ecran LCD de bună calitate

DEZAVANTAJE

- cadenţa redusă de fotografiere
- patina de flash nestandard
- nu are Live view
- zgomot la sensibilităţile mari

Text & foto: Florin Andreescu

Related Posts:

Leave a Reply