Noi obiective DSLR Nikon: Nikon 16-35/4 VR + Nikon 24/1.4

Destinat în primul rând aparatelor full-frame, Nikon 16-35/4 VR este primul zoom superangular cu stabilizare optică.

Construit la standarde profesionale, cu exteriorul din metal şi prevăzut cu protecţie la praf şi umezeală, obiectivul se doreşte o alternativă mai abordabilă la zoomurile wide cu luminozitatea 2.8, având un preţ de aprox. 70% din cel al lui 14-24/2.8.

Pe lângă diferenţa de preţ şi plaja focală foarte utilă, avantajul major al lui 16-35 faţă de 14-24 este posibilitatea de a monta filtre, atât de protecţie cât şi de polarizare.

 

Aici puteţi vedea articolul original, apărut în revista FotoClass:
Click pe imagine pentru mărire

 

În schema optică sunt nu mai puţin de două lentile ED şi trei asferice, alături de utilizarea Nano Crystal Coat, ansamblul oferind o calitate excelentă atât în ceea ce priveşte distorsiunea cât şi controlul aberaţiilor de la diafragme foarte deschise. Focalizarea este asigurată de un motor SWM performant şi silenţios.

Sistemul de stabilizare VR II promite un avantaj de până la patru trepte de expunere la fotografierea din mână, ceea ce face acest obiectiv foarte potrivit pentru imagini realizate în condiţii de lumină slabă, de la fotografia documentară şi de reportaj, până la interioare de muzee în fotografia de călătorie.

Beneficiind de ultimele tehnologii în materie de construcţie optică, Nikon 24/1.4 umple un mare gol în gama de obiective profesionale Nikon, lăsat de scoaterea din fabricaţie a legendarului 28/1.4.

Luminozitatea de 1.4 permite obţinerea unor timpi de expunere de patru ori mai scurţi decât cea de 2.8 prezentă pe zoom-urile profesionale, maximizând şansele de obţinere de imagini clare cu subiecte în mişcare.

Diafragma 1.4 oferă o imagine mult mai luminoasă din vizor, apreciată atât de fotograf la utilizarea în condiţii slabe de lumină, cât şi de sistemul AF care va funcţiona mai rapid şi mai precis.

Proiectat pentru calitate optimă încă de la diafragme foarte deschise, acesta va deveni standardul pentru fotografia de reportaj în condiţii dificile de iluminare.

Perechea ideală pentru 24/1.4 este 85/1.4, despre care sperăm că în curând va beneficia de AF-S, eventual poate chiar de stabilizare.

Related Posts:

Leave a Reply