Nikon D3s

Comportarea excepţională la sensibilităţi mari şi viteza de reacţie recomandă D3s drept camera ideală pentru fotografia de sport şi reportaj rapid.

Ca utilizator al modelelor D3 şi D3x, am fost foarte interesat de îmbunătăţirile oferite de noul Nikon D3s, mai ales datorită pasiunii mele pentru fotografia de wildlife şi în special de păsări, care cere aparatură performantă atât din punctul de vedere al calităţii imaginii în condiţii de iluminare precare, cât mai ales al vitezei de reacţie.

Astfel, foarte încântat de posibilitatea de a testa extensiv noul aparat, mi-am făcut urgent bagajele şi am plecat pe câmpul de probe, adică la fotografiat păsări în Delta Dunării, acolo unde viteza aparatului joacă un rol determinant în obţinerea de fotografii reuşite. Nu am fost să caut peisaje deosebite cu răsărituri de soare din lacurile Deltei, sau apusuri exotice în spatele cortinei de stuf, ci am fost să văd cum reacţionează aparatul în condiţii extreme, atunci când ai la dispoziţie doar câteva secunde să surprinzi o pasăre ascunsă undeva între crengile unei salcii şi care nu are de gând să-ţi pozeze cuminte, ci îşi ia zborul imediat ce te simte în apropiere.

În aceste condiţii, pe lângă vigilenţa fotografului şi îndemânarea sa, esenţiale sunt performanţele camerei. Ai doar câteva secunde pentru compoziţie şi declanşare, orice ezitare şi nu mai poţi obţine decât o fotografie cu o pasăre îndepărtându-se de tine şi tratându-te cu spatele…

Aici intervine rafala lui Nikon D3s, care are o cadenţă de 9 cadre pe secundă în format FX şi 10 cadre pe secundă în noul format 1,2 crop. Putem folosi întreaga capacitate a rafalei pentru că timpul de expunere trebuie să fie sub 1/1000s dacă vrem să avem o pasăre perfect clară în fotografie.

Corpul aparatului, similar cu D3x, este un bloc metalic rigid, îmbrăcat în cauciuc, care dă o senzaţie de soliditate şi fiabilitate extremă. Design-ul exterior este semnat Giugiaro iar ergonomia, de la butoanele mari care pot fi acţionate şi cu mănuşi, la poziţionarea elementelor de control în locurile cele mai potrivite, este cea mai reuşită dintre toate DSLR-urile prezente pe piaţă.

Conceput pentru utilizare în cele mai dificile condiţii, D3s este protejat extensiv nu doar la praf, umezeală şi şocuri dar şi la interferenţele electomagnetice, pentru a asigura funcţionarea ireproşabilă şi neîntreruptă indiferent de provocările mediului ambiant.

Vizorul este mare, luminos, cu acoperire de 100%, şi dispune de o mare densitate de informaţii mereu la îndemâna fotografului. Ecranul de focalizare este foarte luminos, dar permite totuşi aprecierea clarităţii imaginii.

Informaţiile privind aparatul sunt prezentate pe un LCD monocrom în partea superioară, iar sensibilitatea, balansul de alb şi formatul de fişiere ales sunt pe un mic LCD adiţional aflat sub panoul principal, deci uşor vizibil cu aparatul pe trepied sau monopod.

Monitorul LCD principal este cunoscutul model de mare rezoluţie cu diagonala de 3” şi 921.000 pixeli, foarte comod pentru vizualizarea imaginilor, Live view şi acum şi pentru filmare. LCD-ul este acoperit cu sticlă rezistentă la zgâriere şi este calibrat din fabrică pentru redarea corectă a culorilor şi contrastului.

Butonul central al multiselectorului poate fi programat ca la vizualizare să ofere o mărire a zonei din jurul punctului de focalizare, astfel se poate aprecia rapid claritatea fotografiilor realizate.

Obturatorul construit din kevlar şi fibră de carbon este testat la 300.000 declanşări, iar împreună cu mecanismul oglinzii dispune de o amortizare excelentă pentru a nu induce vibraţii în timpul fotografierii. Timpul de răspuns la declanşare
de 40ms este cel mai scurt dintre modelele existente, iar mişcarea mecanismelor este optimizată pentru a oferi cel mai lung timp posibil cu oglinda jos la funcţionarea în rafală, atât pentru confortul vizării, cât şi pentru o mai bună funcţionare a sistemului AF. Modul Quiet de declanşare este şi el prezent pe D3s, foarte practic atât pentru fotografia de wildlife cât şi pentru cea de evenimente şi spectacole.

Modul Live view dispune de un buton dedicat, ceea ce face trecerea dintre fotografierea normală la Live view sau filmare extrem de rapidă şi comodă. Modul Tripod este de folos pentru o focalizare extrem de precisă direct pe captor, iar modul Hand-held este dedicat fotografierii din unghiuri dificile. Nivela electronică poate fi afişată atât pe LCD cât şi în vizor, funcţionând şi în timpul filmării.

D3s păstrează rezoluţia de 12 MP a lui D3, dar senzorul a fost serios modificat pentru a permite performanţe încă şi mai uimitoare în domeniul sensibilităţilor mari, cu 12.800 ISO în gama calibrată şi extindere până la H3, echivalent cu 102.400 ISO, o premieră în fotografia digitală.

La testarea aparatului în Deltă am beneficiat din plin de aceste performanţe deoarece norii m-au sâcâit cam toată ziua şi pe cât sunt de interesanţi în peisaj, pe atât sunt de nesuferiţi la acest tip de fotografie. Lumina soarelui filtrată de nori devine plată şi desaturează culorile penajelor, ca să nu mai spun de necesitatea măririi sensibilităţii pentru a păstra o viteză rezonabilă a obturatorului.

Dar iată surpriza plăcută pe care o aduce noul model de cameră… Cumulând sensibilitatea crescută a senzorului de 12MP, transmiterea pe 12 canale şi transformarea din analog în digital pe 14 biţi devine o plăcere fotografierea la sensibilităţi peste 3200ISO, chiar 6400ISO. Mă opresc la 6400ISO, nu pentru că rezultatele la 12800 sau 25600 ar fi slabe, dar 6400ISO a fost suficient pentru condiţiile din teren.

Un alt aspect de reţinut este acela că la aceeaşi sensibilitate fotografiile făcute cu D3s arată vizibil mai curat decât cele făcute cu D3 sau D700, existând un avantaj de cel puţin o treaptă, o treaptă şi jumătate de expunere, imaginile păstrându-şi saturaţia culorilor şi gama dinamică la sensibilităţi care până nu de mult erau pur teoretice.

Procesorul EXPEED realizează conversia analog/digitală în 14 biţi, iar prelucrarea imaginilor în 16 biţi pentru a elimina rotunjirile în calcul, oferind o mare gamă dinamică şi tonuri continue pe o paletă de culori extinsă, înclusiv în zonele foarte luminoase ale imaginii. Combinaţiile dificile de culori nu mai sunt o problemă, ele sunt redate cu o mare naturaleţe pe tot cuprinsul gamei dinamice acoperite.

Imaginile sunt corectate automat pentru aberaţia cromatică laterală, indiferent de tipul obiectivului utilizat. Active D-Lighting este extrem de eficientă în gestionarea gamei dinamice a senzorului şi are acum şase setări: Auto, Extra High, High, Normal, Low şi Off. Există şi posibilitatea de bracket pe Active D-Lighting cu până la cinci cadre cu reglaje diferite.

Balansul de alb a fost îmbunătăţit pentru a permite o mai mare elasticitate în special la fotografierea cu multiple surse de lumină. Devin astfel uşor de obţinut culori foarte plăcute chiar în condiţii dificile. Pentru cazurile cu adevărat complicate balansul de alb poate fi reglat fin pe două axe în toate presetarile disponibile şi există nu mai puţin de 5 memorii pentru balansul de alb manual.

Recunoaşterea scenei fotografiate se bazează pe un modul de 1005 pixeli RGB care pe lângă luminozitatea subiectului ia în calcul şi culorile, şi este folosit atât pentru creşterea preciziei măsurării expunerii în lumină ambiantă şi cu flash şi pentru balansul de alb cât şi pentru îmbunătăţirea performanţelor focalizării, permiţând urmărirea subiectului în cadru. Măsurarea expunerii este de tip 3D color matrix metering II, cu citire pe cei 1005 pixeli RGB, dispunând de o bază de date de 30.000 de situaţii de fotografiere.

Sistemul de AF, bazat pe modului Multi-CAM3500 FX, dispune de 51 de puncte de focalizare dintre care 15 sunt în cruce, optimizate pentru obiective cu luminozitatea mai bună sau egală cu 5.6, cu multiple opţiuni incluzând Dynamic-area AF şi 3D-tracking, bazate pe datele furnizate de modulul de recunoaştere a scenei. Sistemul poate urmări cu mare acurateţe mişcările neregulate ale subiectului în cadru, de mare folos la fotografia sportivă sau wildlife.

Focalizarea cu detecţie de fază pe captor pentru Live view şi filmare a fost de asemenea îmbunătăţită pentru o utilizare mai confortabilă în practică, dar încă nu poate concura nici pe departe cu sistemul principal de AF folosit la fotografiere.

Pentru alimentare se folosesc baterii inteligente Li-Ion EN-EL4a care prin capacitatea mare şi sistemul de management al consumului rezistă la mii de cadre pe încărcare. Aparatul se livrează standard cu un încărcător pentru două baterii.

Pe lângă posibilităţile de crop la fotografiere cunoscute de pe D3, anume 5:4 şi DX, D3s adaugă şi un crop 1,2x care oferă un compromis excelent între reducerea mărimii fişierelor şi o mai mare putere a teleobiectivelor. Procesarea fişierelor RAW în aparat a fost îmbunătăţită pentru a micşora dependenţa de computer atunci când unele imagini trebuie livrate foarte rapid de către fotograful aflat în teren.

Am fost foarte încântat de apariţia pe D3s a dispozitivului piezoelectric de îndepărtare a prafului, care reduce una din problemele curente pentru fotografii de teren care schimbă des obiectivele fără a-şi putea proteja prea mult aparatul. Poate fi programat să intre automat în funcţiune atât la pornirea cât şi la oprirea aparatului, sau manual.

Nikon D3s este în primul rând conceput pentru rapiditate de reacţie maximă în orice situaţie, cu un timp de pornire de 0,12s şi o întârziere la declanşare de doar 0,04s. Bufferul a fost dublat faţă de modelul D3, permiţănd rafale mai lungi la cadenţa maximă, chiar la folosirea formatelor RAW şi RAW + jpeg, iar compatibilitatea cu cele mai rapide carduri disponibile duce la timpi incredibil de scurţi pentru transfer şi eliberarea buffer-ului.

Există două sloturi de carduri CF, compatibile UDMA, care se pot utiliza în diferite moduri, de la back-up, cu scriere simultană pe ambele, la trecerea automată de pe un card pe altul, sau scrierea de fişiere RAW pe un card şi jpeg pe celălalt. Se poate copia între carduri, iar dacă se folosesc carduri de viteze diferite se poate selecta cel mai rapid pentru salvarea fişierelor video.

Cealaltă noutate a modelului D3s este funcţia de filmare. Aceasta devine o necesitate a camerelor de ultima generaţie, chiar dacă mulţi purişti nu agreează poli-funcţionalitatea aparatului de fotografiat. Marketingul îi obligă probabil pe toţi competitorii să se alinieze la noul standard, iar utilizatorii, beneficiind de aceste noi capabilităţi, încep să descopere metode de integrare a clipurilor video cu fotografia.

Nu am folosit în mod extins filmarea, dar am observat că rata de refresh de 60fps al ecranului LCD face mult mai puţin deranjant flickerul cu care nu vreau să mă obişnuiesc al majorităţii aparatelor de fotografiat care filmează. Clipurile video sunt format HD 720p, deci 1280 x 720 pixeli la 24 cadre pe secundă. Avantajele majore ale filmării cu un DSLR full frame sunt posibilitatea de a controla profunzimea, de a utiliza sensibilităţi mari (zgomotul este mult diminuat pe un senzor mare) şi posibilitatea utilizării unei vaste game de obiective.

Controlul profunzimii este foarte facil la D3s deoarece acesta permite accesul la diafragmă, de fapt filmarea poate fi făcută inclusiv în modul manual pentru un control total al parametrilor. Posibilitatea de a filma la sensibilitatea de 102.400 înseamnă practic înregistrarea unor scene prea întunecoase pentru a fi văzute clar cu ochiul liber.

Combinate cu accesul la întreaga gamă de obiective Nikkor, aceste facilităţi duc la obţinerea de clipuri video cu un aspect unic. Aparatul are un microfon mono dar există posibilitatea de a monta microfoane stereo externe pentru un sunet de calitate profesională. Clipurile pot fi tăiate direct în aparat, prin specificarea momentelor de început şi sfârşit dorite.

O capabilitate interesantă este posibilitatea de a salva cadre individuale în format jpeg la rezoluţia de 1280 x 720 pixeli, având astfel siguranţa alegerii momentelor cheie dintr-o secvenţă rapidă.

Ca parte a sistemului Nikon, D3s are acces la întreaga gamă de obiective, incluzându-le pe cele DX, cu care oferă crop automat şi imagini de 5MP. Bineînţeles, utilizatorii de D3s vor opta invariabil pentru obiectivele de top, cele mai cunoscute fiind zoom-urile profesionale 14-24/2.8, 24-70/2.8, 70-200/2.8 VR II, 200-400/4 VR, dar fotografii de sport şi wildlife vor fi interesaţi de gama de teleobiective luminoase stabilizate.

O menţiune specială pentru noua variantă a obiectivului 70-200/2.8 VR II, care este optimizat pentru captura digitală pe format FX, oferind o calitate a imaginii excelentă până în colţurile cadrului începând de la diafragma maximă, şi o comportare foarte bună cu teleconverterele dedicate.

Beneficiind de acoperire Nano coating, acesta oferă imagini cu un contrast ridicat în cele mai dificile condiţii de iluminare, caracteristice fotografiilor în lumină ambiantă sau la fotografia de sport în sală.

Nikon D3s poate memora până la 20 de valori de reglaj fin a focalizării pentru obiective, în afară de setarea generală a aparatului, pentru a putea exploata complet calitatea optică furnizată de obiectivele Nikkor.

Fotografia cu flash este una dintre cele mai performante disponibile pe piaţă, cel mai potrivit flash pentru D3s fiind evident SB-900 care oferă cele mai avansate caracteristici, inclusiv zoom intern până la 200mm pentru o utilizare eficientă la distanţă mare cu teleobiective.

Pentru utilizarea sistemului de flash-uri Nikon CLS se poate folosi fie un transmitter SU-800, fie un flash SB-900 pe post de commander, astfel se pot dirija până la 3 grupe de flash-uri care pot avea setări diferite.

Pentru transmiterea la distanţă aproape în timp real a imaginilor se poate folosi sistemul wireless Nikon WT-4 care funcţionează în standardele 802.11 b/g, iar în studio poate fi conectat la computer printr-un cablu USB, folosind softul Nikon Camera Control Pro.

CONCLUZIE

Prin caracteristicile sale, în special comportarea excepţională la sensibilităţi mari şi viteza de reacţie, D3s satisface în special pretenţiile fotografilor de sport şi reportaj rapid, dar poate fi folosit cu succes în orice domeniu al fotografiei în care cei 12 megapixeli sunt suficienţi.

Pentru rezoluţii mai mari există D3x care într-un corp cu caracteristici similare oferă 24 megapixeli şi o fineţe în redarea detaliilor şi culorilor la o calitate apropiată de a aparatelor de format mediu, la o cadenţă de fotografiere ceva mai redusă, de 5 cadre pe secundă, fără sistemul de eliminare a prafului şi fără posibilitatea de filmare.

AVANTAJE

- sensibilitate excepţională
- viteză maximă de reacţie
- cadenţă mare de fotografiere
- sistem AF performant
- exponometru şi balans de alb de top
- fiabilitate foarte bună
- calitate excelentă a imaginii
- personalizare completă
- reducerea aberaţiei cromatice
- două sloturi de carduri CF
- durata de viaţă a bateriei
- reglaj fin AF pe obiective

DEZAVANTAJE

- rezoluţie mai mică decât a competitorului
- punctele de focalizare concentrate în centrul cadrului
- multiselectorul greu accesibil la fotografierea pe verticală
- caracterele prea mici pe LCD-ul monocrom din spate

Text & foto: Costas Dumitrescu

Related Posts:

Leave a Reply