FotoClass 4

Acest număr al revistei FotoClass cuprinde o serie de materiale destinate pasionaţilor de fotografie care doresc să-şi achiziţioneze primul DSLR, începând cu prezentările de aparate entry-level Canon 1000D, Nikon D3000, Sony A230, la care se adaugă zoom-urile standard, acestea fiind primele care captează interesul fotografilor.

Dintre aparatele mirrorless cu obiective interschimbabile care câştigă din ce în ce mai mult teren, atât din zona compactelor cât şi din cea a DSLR-urilor, vă prezentăm noul Samsung NX alături de un review Olympus E-P2 realizat de Cosmin Bumbuţ.

Celor care doresc un aparat versatil şi capabil, în special pentru fotografia de călătorie, dar care nu presupune obiective interschimbabile, le-am pregătit un articol despre modelul bridge Fujifilm Finepix S200EXR.

Dosarul ediţiei este consacrat unui subiect de interes pentru majoritatea fotografilor, redarea culorilor în fotografia digitală, completat cu un articol excelent documentat despre calibrarea monitorului.

Pasionaţii de fotografie wildlife au la dispoziţie un ghid de fotografie de păsări semnat de Bogdan Tronac, cei preocupaţi de still-life, un making of cu Mircea Savu, iar fotografii de studio vor urmări cu plăcere incursiunea într-un worksop de fotografie de nud susţinut de Cosmin Gogu.

La acestea se adaugă notele de călătorie în Antarctica ale exploratorului David Neacşu, însoţite de imagini realizate în condiţii extreme.

La realizarea acestei ediţii au colaborat:
Cosmin Bumbuţ, Marcel Eremia, Cosmin Gogu, Miron Iancu, Ovidiu Iordache, Mugur Mihăiţă, David Neacşu, Mircea Savu, Bogdan Tronac, Sorin Voicu.

Coordonator: Radu Grozescu

Revista Foto Class este un proiect media realizat de F64Studio ©2010 – Toate drepturile rezervate.

Related Posts:

Leave a Reply