Articol aparut in revista FotoClass 2/2009
Text & foto: Răzvan Savaliuc

Fascinaţia pe care o transmite o imagine panoramică reuşită nu poate fi negată de nimeni. Definită ca o privelişte vastă din natură, ca o imagine de ansamblu, ori ca o vedere circulară, panorama se deosebeşte de fotografia clasică prin faptul că surprinde mai mult decât poate acoperi un obiectiv foto normal. În comparaţie cu fotografia clasică, panorama se apropie mai firesc de câmpul vizual al ochilor umani (apreciat de specialişti la 120 de grade pe orizontală şi 60 grade pe verticală), deoarece acoperă şi ceea ce nu se vede în fotografia obişnuită.

Tehnicile moderne au reuşit să dimensioneze imaginea panoramică, de la cea convenţională (semicilindrică) cu unghi de cuprindere de circa 180 de grade pe orizontală, până la una sferică, cu unghi maxim de cuprindere de 360 de grade, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Disciplina e cunoscută la noi sub titulatura de panoramare - acţiunea de a panorama şi rezultatul ei. Şi nu e deloc nouă. Probabil că la începuturi panoramarea
şi-a găsit utilitatea în spionaj, unde agenţii secreţi realizau zeci de cadre ale unui obiectiv strategic, iar apoi decupau şi lipeau fotografiile ca într-un joc puzzle uriaş, pentru a obţine imaginea de ansamblu. Munca depusă era însă sisifică, iar rezultatul o cârpăceală.


Revoluţia digitalului

Apariţia fotografiei digitale, a dispozitivelor şi soft-urilor speciale, a redus dramatic munca de îmbinare a imaginilor, a transformat panoramarea într-o îndeletnicire creativă, agreabilă, şi a făcut posibil obţinerea imaginilor cilindrice sau sferice cu o cuprindere de până la 360 de grade. Graţie algoritmilor matematici ai aplicaţiilor software, care pot asambla şi comprima, ca prin magie, zeci de imagini într-una singură, fotografia panoramică este din ce în ce mai răspândită, începem să o întâlnim, e drept încă timid, în publicaţii, pe site-urile unor agenţii imobiliare şi ale unor hoteluri. Unele agenţii imobiliare, care fac pe site-uri prezentări panoramice ale interioarelor şi exterioarelor imobilelor scoase la vânzare sau închiriere, şi-au mărit considerabil profiturile, întrucât agenţii nu mai sunt alergaţi continuu la vizionări fără rezultat, iar când un client le calcă pragul este de presupus că ştie deja ce vrea şi vine aproape sigur la contractare.

Chiar şi în domeniul în care activez, jurnalismul, apar fotoreporteri care publică panorame de mare efect de la
mitinguri sau evenimente sociale şi culturale. Unii fotoreporteri folosesc la panoramare obiective de tip fish-eye, care dau cel mai mare randament, întrucât pot acoperi un unghi de până la 180 de grade şi pot asambla din câteva cadre o panoramă sferică.

Regula de bază la obiectivele folosite la panoramare este simplă: cu cât au un unghi de acoperire mai larg, cu atât panorama se realizează din mai puţine imagini, deci mai simplu şi mai rapid. Practic, pentru ca un soft de panoramare să poată alipi două imagini, acestea trebuie să se suprapună cu minim 20-30% din suprafaţă.

După cum evoluează lucrurile, sunt convins ca panoramarea va deveni fotografia viitorului, iar producătorii de tehnică şi obiective fotografice vor forţa inovaţii serioase în domeniu.


Ce ne trebuie pentru panoramare?

În primul rând motivaţia, microbul fotografiei. Deşi teoretic orice privelişte poate fi panoramată, în realitate trebuie să urmăreşti ca panorama finală să creeze un efect care să o deosebească din start de o fotografie clasică. Fotografia este un mod de exprimare, iar panoramarea pleacă de la acelaşi principiu, dar ar trebui să devină arta de a surprinde o privelişte în mod supra-realist, depăşind câmpul vizual al ochilor. Altfel, efectul nu va fi atins, oricâte imagini ar fi comprimate în ea.

Din punct de vedere al dotării tehnice sunt necesare: aparat foto digital, trepied, dispozitiv de panoramare şi software special. Aparatul foto poate fi atât unul compact, cât şi un DSLR. Rezoluţia nu are mare importanţă, dar cu cât obiectivul va fi mai wide va fi mai uşor să faceţi o panoramare.

Pentru cei care folosesc DSLR-uri cu format redus, recomand Tokina 11-16mm f/2,8, excelent la rezoluţie, sau Tokina 10-17mm f/3,5 Fisheye, care sunt destul de accesibile la preţ şi adecvate datorită unghiului larg de cuprindere.

Trepiedul e recomandat să fie cât mai uşor la transport, dar nicidecum în detrimentul stabilităţii. Personal am un trepied Manfrotto 190xDB care cântareşte doar 1,6 kg, deosebit de practic şi rezistent. Pentru a evita mişcarea aparatului, declanşarea se va face cu o telecomandă.


Un performer - Nodal Ninja 3

Alegerea capului panoramic reprezintă cea mai dificilă problemă, datorită ofertei reduse şi preţurilor ridicate ale dispozitivelor de calitate. În acest moment cel mai bun raport calitate/preţ, incluzând aici şi uşurinţa de utilizare, aparţine dispozitivelor Nodal Ninja 3 şi 5.

Am optat pentru pachetul complet Nodal Ninja 3, o operă de mecanică fină, compusă dintr-un cap rotator şi trei şine din aluminiu eloxat în culoare neagră. Vine într-o trusă cu fermoar şi conţine tot ce e nevoie pentru executarea panoramelor, inclusiv al celor pe rânduri multiple sau sferice, dispunând de rotaţie pe două axe. Pentru aparatele a căror piuliţă de prindere din carcasă nu este centrată pe axa longitudinală a obiectivului,
exista un „Adaptor T” pentru corecţie, dar în general DSLR-urile nu au nevoie de acest adaptor.

De reţinut, fotografia panoramică reuşeşte doar dacă aparatul se roteşte în jurul punctului nodal al obiectivului - locul unde se formează imaginea în obiectiv.

Rolul dispozitivelor de panoramare este de a permite poziţionarea aparatului astfel încât el să se rotească în jurul punctului nodal şi nu al şurubului de prindere pe trepied. Altfel, apare problema de paralaxă care împiedică asamblarea corectă a imaginilor. Determinarea punctului nodal se poate face practic, dar
este o procedură delicată şi laborioasă, iar în cazul obiectivelor zoom trebuie realizată pentru fiecare distanţă focală pe care intenţionaţi să o folosiţi. Posesorii modelelor Nodal Ninja sunt avantajaţi prin faptul că fabricantul a publicat pe site reglajele necesare pentru majoritatea aparatelor şi obiectivelor curente, uuşurând considerabil utilizarea acestor dispozitive.

Nodal Ninja 3 este un dispozitiv ingenios. Merge ca uns, este dotat cu nivelă, indispensabilă pentru alinierea orizontală a aparatului, şi îmi susţine fără probleme aparatul Canon 50D cu obiectiv Tokina 11-16mm montat. Pentru aparate mai voluminoase se poate opta pentru modelul Nodal Ninja 5.

În trusă, pe lângă instrucţiuni, veţi găsi şi patru discuri de alamă, prevăzute cu găuri nestrăpunse dispuse în cerc, mai rare sau mai dese, care au rolul de a stopa succesiv rotaţia dispozitivului la diferite intervale/unghiuri de fotografiere.

Rotatorul dispozitivului ascunde în interior o bilă de oţel împinsă de un arc, cu rol de a stopa aparatul, pentru declanşare, la fiecare gaură de pe disc. Rotirea dispozitivului de la un stop la altul se face uşor, precis şi fără joc, chiar dacă aparatul cântăreşte câteva kilograme, ceea ce relevă genialitatea construcţiei. Evident, după o serie de teste, înveţi să alegi discul potrivit obiectivului folosit. Cu cât obiectivul are un unghi de acoperire mai mic, eşti nevoit să foloseşti un disc cu mai multe găuri, deci faci mai multe fotografii la o panoramare şi stai mai mult la computer pentru asamblare. Este adevărat, în acest caz, rezoluţia imaginii
finale va fi proporţional mai mare.

Nodal Ninja 3 permite fixarea aparatului atât orizontal cât şi vertical. Opinia generală e că prinderea aparatului în plan vertical dă randament mai mare. Totul ţine însă de calcule matematice, raportate la unghiul de cuprindere al obiectivului folosit. Pare complicat, dar după ce descoperi ce disc se potriveşte mai bine cu obiectivul, astfel încât să efectuezi cât mai puţine cadre, totul devine o joacă de copil. Montarea dispozitivului pe trepied durează circa un minut. Detalii despre Nodal Ninja puteţi afla de pe site-ul www.nodalninja.com.

O panoramă cu Nodal Ninja se realizează uşor. După fixarea şi reglarea aparatului, se efectuează o suită de cadre în plan orizontal, rotind dispozitivul cu tot cu aparat, din stop în stop, declanşând la fiecare stop, până cand subiectul vizat este complet acoperit.


Astfel se poate obţine o panoramă simplă, pe un singur rând, care poate fi de până la 360 grade. Pentru o cuprindere mai largă pe verticală se poate realiza o panoramă cu rânduri multiple.

Există o multitudine de programe de calculator dedicate asamblarii panoramelor. Majoritatea sunt mediocre, în frunte cu „PhotoStitch”, care vine gratuit cu aparatele Canon. Câteva dintre ele sunt însă fenomenale, în special „AutoPano Pro” şi „PTGui”, care au evoluat uimitor şi sunt capabile să îmbine perfect imagini cu diferenţe însemnate de luminozitate, de câmp vizual, de culoare. Suplimentar, „AutoPano Pro” şi „PTGui” permit prelucrări avansate de corecţie ale panoramei rezultate din îmbinările de imagini şi sunt compatibile cu imaginile realizate cu obiective fisheye.

„Autopano Pro” este un adevărat vrăjitor. Reuşeşte ca prin minune să elimine automat dublurile subiectelor aflate în mişcare care apar în panorama finală. Mă refer la panoramele cu oameni, animale sau vehicule care se deplasează în timpul realizării panoramei. Fără „Autopano Pro”, eliminarea acestor „fantome” ar necesita prelucrări dificile, cu aplicaţii avansate şi care necesită cunoştinte ce nu sunt la îndemâna oricui.

Autopano Pro şi PTGui sunt programe comerciale, dar există şi programe gratuite dintre care merită menţionat „Hugin”, apropiat ca interfaţă şi opţiuni de „PTGui”.



Trucuri şi secrete

În cazul panoramelor care nu cuprind obiecte aflate în prim plan se poate fotografia şi din mână, eliminând capul de panoramare şi trepiedul, dar este nevoie de multă precizie, prezenţă de spirit şi experienţă pentru a nu greşi. Eu am reuşit şi nu odată. Tehnica din mână e însă limitată până la unghiuri de circa 180-220 de grade şi este riscantă. O deviere mai însemnată de pe axa punctului nodal şi totul e ratat, soft-ul nu va mai putea asambla imaginile.

Mulţi specialişti în domeniu recomandă fotografierea cu focalizarea, diafragma, timpul de expunere şi balansul de alb setate în mod manual. Aceasta deoarece focalizarea automată modifică uşor unghiul obiectivului, diafragma şi timpul de expunere automate produc variaţii mari de luminozitate în imagini iar balansul de alb automat poate produce diferenţe de culoare, punând probleme de asamblare a panoramei.

Din experienţa cu Autopano Pro am remarcat că acesta tolerează inclusiv panoramele realizate cu expunere automată şi cu autofocus şi nu am întâlnit nici un impediment la asamblarea imaginilor la computer, chiar când au fost serii de peste 20 de imagini de asamblat la fiecare panoramare. Autopano Pro este atât de performant încât egalizează perfect şi variaţiile de albastru datorate folosirii filtrelor de polarizare, în general nerecomandate la realizarea panoramelor.

Un efect preţuit de pasionaţii de panorame este posibilitatea redării unei persoane de mai multe ori în acelaşi decor. Este suficient ca înainte de fiecare declanşare să poziţionaţi persoana fotografiată în centrul fiecarui cadru. După asamblarea finală, ea va apărea succesiv în acelaşi peisaj. Foarte spectaculoase sunt şi panoramele de 360 de grade ale interioarelor, care redau perspectiva într-o manieră de spaţialitate, de mare efect.

În concluzie, pentru panorame reuşite este important să ai un obiectiv cât mai wide, un trepied solid şi bine fixat pe sol, precum şi o telecomandă, pentru a nu mişca aparatul în timpul declanşării, şi evident, un subiect interesant de fotografiat.

Pasiunea pentru fotografie constituie însă cheia succesului, iar cu puţin antrenament rezultatele nu vor întârzia să apară.