Dosar

20 de repere pentru peisaje memorabile

Nikon D700, 105mm, 1/250s, F 5.0, ISO 200 Nikon D700, 62mm, 1/30s, F 4.5, ISO 3200 Nikon D700, 62mm, 20s, F 20, ISO 1600 Nikon D300, 145mm, 1/50s, F 9, ISO 200 - Foto: Cristian Uba Nikon D200, 145mm, 1/320s, F 4, ISO 200 - Foto: Radu Grozescu Nikon D300, 145mm, 1/50s, F 9, ISO 400 - Foto: Cristian Uba Nikon D300, 24mm, 1/50s, F 9, ISO 200 - Foto: Cristian Uba Nikon D700, 40mm, 1/250s, F 5.6, ISO 200 Nikon D700, 24mm, 1/4s, F 3.5, ISO 1600 Nikon D700, 36mm, 1/250s, F 4, ISO 200 Nikon D700, 35mm, 1/640s, F 2.8, ISO 200 Nikon D700, 35mm, 1/32s, F 5, ISO 200 Nikon D700, 40mm, 1/3s, F 2.8, ISO 1600
Vezi toate imaginile >>

Articol aparut in revista FotoClass 2/2009
Text & foto: Radu Grozescu



Fotografii de peisaj realizăm în toate deplasările în care avem un aparat de fotografiat la îndemână. De la dorinţa de a documenta locurile prin care am călătorit, până la voiajul făcut cu singurul scop de a fotografia peisaje, cu toţii abordăm acest gen de fotografie, cu diferite grade de succes.

Fotografia de peisaj poate fi realizată cu aparatura pe care o folosim în mod normal, majoritatea focalelor necesare fiind prezente în zoom-urile standard sau superangulare.

Dacă nu avem prestabilită o temă care să presupună folosirea unor accesorii speciale, este recomandat să punem în bagaj doar echipamentul esenţial, deoarece cu cât geanta este mai uşoară, cu atât vom fi mai odihniţi pentru a căuta încadrările cele mai inspirate.

În continuare, câteva idei pentru a obţine imagini de peisaj din ce în ce mai reuşite din călătoriile noastre:

- Exploraţi cât mai mult, în general cele mai bune peisaje nu se văd de pe marginea şoselei sau din parcare. Uneori chiar o scurtă deplasare vă poate oferi mari satisfacţii în această direcţie.

- Fotografiaţi pe orice fel de vreme, deoarece ceaţa, furtuna, fulgerele, soarele ieşind printre nori dramatici, curcubeul, vă pot oferi imagini mult mai interesante decât cele făcute în plin soare.

- Notaţi locurile interesante pentru a reveni la alte ore sau în alte anotimpuri, deoarece majoritatea peisajelor îşi modifică surprinzător aspectul în funcţie de orele zilei şi de starea vremii.

- Obţineţi o mare profunzime de câmp folosind superangulare diafragmate în jur de f:11. Valorile mai închise ale diafragmei pot duce la micşorarea clarităţii generale datorită difracţiei. La distanţe mari, profunzimea se întinde o treime în faţa planului de punere la punct şi două treimi în spate. Dacă doriţi obţinerea
profunzimii maxime puteţi folosi tabele de determinare a distanţei hiperfocale pentru focala şi diafragma alese.

- Trepiedul este indicat atât pentru stabilizarea aparatului cât şi pentru că vă încetineşte şi permite analizarea mai bună a cadrului, conducând la imagini cu o compoziţie elaborată. În cazul subiectelor iluminate interesant, faceţi câteva expuneri diferite - bracketing - pentru a putea alege ulterior imaginea preferată. Dacă fotografiaţi de pe trepied veţi putea chiar combina ulterior imaginile pentru detalii atât în umbre cât
şi în lumini, fie manual, fie cu programe pentru HDR.

- Dacă fotografiaţi din mână încercaţi să stabilizaţi aparatul cât mai bine. În măsura posibilităţilor folosiţi timpi de expunere suficient de scurţi, deoarece peisajele cuprind detalii foarte mărunte şi mişcarea aparatului va deveni vizibilă în fotografii.

- Fotografiaţi în format RAW sau RAW + jpeg. Formatul RAW vă permite nu numai să extrageţi maximum de calitate din imagini dar şi să interveniţi substanţial asupra aspectului în timpul prelucrării ulterioare. Folosiţi sensibilitatea de bază a aparatului pentru un zgomot minim al imaginii.

- Pentru imagini reuşite cu apusul sau răsăritul soarelui căutaţi un prim-plan corespunzător. Dacă doriţi soarele mare în cadru folosiţi un teleobiectiv şi fotografiaţi în momentele când soarele este imediat deasupra liniei orizontului, altfel lumina sa va fi prea puternică.

- În cazul peisajului urban nu neglijaţi fotografiile nocturne. Trepiedul este esenţial pentru imagini de calitate deoarece timpii de expunere necesari sunt de ordinul secundelor. Fotografiaţi cât cerul nu este încă negru complet pentru a obţine o bună separaţie a clădirilor de cer.



Pentru a adauga un comentariu trebuie sa va logati

* date obligatorii

Nume utilizator:*
Parola:*

download revistadownload revista