Carl Zeiss DISTAGON T* 3,5/18

În decembrie 2005, o serie de anunţuri-teaser au apărut pe site-ul firmei din Oberkochen: “Milioane de de fotografi vor descoperi, în curând, o nouă dimensiune a imaginilor” – sugera producătorul german Carl Zeiss.

La scurt timp, în ianuarie 2006, Zeiss anunţa lansarea pe piaţă a unei noi serii de obiective cu montură F pentru aparatele fotografice Nikon.

La vremea respectivă nu era foarte clar gradul de integrare al obiectivelor cu sistemele electronice din aparat şi nici dacă erau prevăzute cu un cip. Ce se ştia sigur era faptul că toate vor avea focalizare manuală şi că primele introduse pe piaţă aveau să fie un Planar T* 50mm F/1.4 şi 85mm F/1.4.

 

Aici puteţi vedea articolul original, apărut în revista FotoClass:
Click pe imagine pentru mărire

 

Obiectivul poate fi văzut la www.F64.ro.

Cert este că după patru ani, încă şapte obiective adăugate seriei şi multă vâlvă asociată fiecărei lansări, Zeiss realiza un upgrade de proporţii echipând întreaga gamă cu interfeţe electronice, cip intern şi incrementa versiunea la “ZF.2”.

Într-o perioadă (2006) în care Nikon era în căutarea unei formule magice care ar fi trebuit să o propulseze în fruntea ierarhiei producătorilor de echipamente fotografice profesionale de mic-format, lansarea unei noi linii de obiective dedicată monturii F produse de un concurent părea o mişcare contracurent, deloc adaptată situaţiei “din teren”.

Să nu uităm că, în vara aceluiaşi an 2006, Nikon de-abia reuşise (aparent) o cosmetizare a liniei sale de prim rang prin adăugarea unor funcţionalităţi şi a unui sufix la D2x, piesa de rezistenţă a gamei sale de aparate fotografice profesionale.

Gigantul nipon părea a se fi resemnat cu poziţia dominantă a celor de la Canon şi dădea semne că se fixa definitiv pe segmentul sistemelor cu senzori APS-C.

În acelaţi timp, Zeiss părea să-şi permită luxul aparent falimentar al unei (noi) linii de obiective dedicate sistemelor Nikon. Analogice şi digitale.

Foarte puţini au citit printre rânduri. Puţini au remarcat un amănunt aproape lipsit de importanţă: faptul că obiectivele puteau fi utilizate pentru orice format de senzor şi se puteau utiliza cu sisteme “analogice şi digitale”.

Nu trebuia multă informaţie din “interior” (şi nici înţelepciune tantrică) pentru ca oricine să înţeleagă că anunţul celor de la Zeiss prefigura lansarea lui D3, mai precis a primului full-frame produs de Nikon, sistem care a schimbat cu totul regulile jocului pe piaţa dSLR-urilor.

Extrem de controversată (pe latura pozitivă a caracteristicilor) linia ZF de obiective de la Zeiss iese în evidenţă prin eleganţă şi calitatea execuţiei. Mulţi se întreabă, probabil, ce sens are să cheltuieşti o găleată de bani pe o componentă optică care pare mai degrabă un vestigiu recondiţionat şi anacronic (dar superb!) în condiţiile în care oferta grandangularelor cu focalizare automată şi – uneori – stabilizare de imagine te pune în dificultate prin multitudinea opţiunilor din care ai de ales. Şi a preţului modest.

Mărturisesc că mi-am pus aceeaşi întrebare. Fiind un fervent utilizator al echipamentelor Nikon, aveam la îndemână un concurent de temut pentru acest Zeiss, zoom-ul de 14-24, o bestie perfectă, care a provocat atâta agitaţie la lansarea sa şi care a confirmat de atunci în toate circumstanţele.

Invariabil, utilizatorii vor pune aceeaşi întrebare şi, din păcate, nu vor primi niciodată un răspuns tranşant: “Sunt aceste obiective mai bune decât corespondentele de la Nikon şi Canon ?” Nu există un răspuns fără echivoc. Depinde de modul şi de situaţiile în care le folosiţi. Dacă facem abstracţie de orice brand-addiction, există, însă câteva aspecte pe care le luate în discuţie de toţi fotografii: calitatea mecanică, aspectul imaginii, preţul.

Fără îndoială, calitatea construcţiei este caracteristica care iese cel mai mult în evidenţă. Precizia prelucrării metalului, uniformitatea rotaţiei inelului de focalizare şi amortizarea perfectă la capetele cursei, clichetul de precizie al inelului diafragmei, inscripţionarea de precizie (adică pe care te poţi baza!) distribuţia perfectă a centrului de greutate în combinaţie cu corpul aparatului fotografic (eu l-am folosit pe un D700), ideal pentru fotografia din mână, toate acestea fac din experienţa utilizării Distagon-ului o permanentă bucurie. Dacă vă plac lucrurile de calitate, acest obiectiv nu vă va dezamăgi. E un instrument de precizie, un fel de ceas elveţian.

Unul dintre lucrurile care mi-a atras atenţia şi m-a impresionat este certificatul de inspecţie tehnică, semnat, livrat cu obiectivul (vezi imaginea). Acest mic detaliu atrage atenţia într-un mod neostentativ asupra condiţiilor în care ies pe poarta fabricii aceste bijuterii.

Mulţi dintre dv. sunteţi obişnuiţi cu variaţii în performanţele obiectivelor achiziţionate de la alţi producători, variaţii pe care majoritatea forumiştilor le numesc “sample variation” – principala cauză a ezitărilor pe care le resimţiţi atunci când doriţi să cumpăraţi un obiectiv nou.

Existenţa unui certificat care atestă trecerea cu succes a unui control de calitate, la standarde germane, personalizat prin semnătură, constituie o asigurare reconfortantă într-o lume a consumului de polimeri de proastă calitate.

Obiectivul este livrat cu un parasolar metalic care stă bine fixat în baioneta de pe elementul frontal. Capacul frontal poate fi pus şi îndepărtat cu uşurinţă datorită unui design superior al sistemului cu dublă clamă centrală, similar celui de la Nikon, dar cu identaţii mai ample, mai comode şi mai potrivite dimensiunilor degetelor.

Deşi este unica componentă din plastic, manevrarea acestui capac se poate face fără probleme chiar dacă aţi fixat parasolarul, lucru care nu e valabil în cazul altor obiective.

Elementul frontal este prevăzut cu un filet pentru filtre de 82mm. Deşi mai scumpă decât în cazul cvasi-obişnuitelor filtre de 77mm, utilizarea unui filtru de 82 are avantajul unui risc mai redus de vinietare a imaginii din cauza evazării mai mari a elementului frontal.

Chiar aşa, simplul fapt că puteţi monta un filtru reprezintă un avantaj faţă de, de pildă, zoom-ul de 14-24 de la Nikon care a sacrificat această funcţionalitate în favoarea unei performanţe colţ-la-colţ absolut incredibilă (datorată geometriei elementului optic frontal).

Dacă vă gândiţi să achiziţionaţi acest obiectiv pentru un sistem full-frame Nikon, luaţi în considerare alternativele. Nu uitaţi că obiectivul Zeiss oferă doar focalizare manuală.

Asta nu ar trebui să fie o problemă foarte mare pentru majoritatea fotografilor deoarece domeniul obişnuit de utilizare al acestor grandangulare nu necesită sisteme AF rapide. În plus, sunt situaţii în care focalizând manual puteţi surprinde mai eficient “momentul decisiv”.

Nimic mai adevărat dacă selecţia punctelor pentru focalizarea automată (sau recadrarea) consumă timp.

În plus, tehnica de focalizare centrală cu recadrare nu este indicată când utilizaţi obiective cu curbură de câmp accentuată ca în cazul acestui Zeiss.

Un alt criteriu de selecţie este gama de filtre disponibile. Un filtru de 82mm este un factor de cost suplimentar deoarece, în majoritatea cazurilor, este mult mai scump decât unul de 77mm şi mult mai greu de găsit pe stoc (din cauza preţului, evident).

Claritatea colţ-la-colţ este sub nivelul unui Nikon 14-24 care, în plus, oferă focalizare automată şi o deschidere constantă de 2.8, fiind un obiectiv cu aproape un stop mai luminos decât Zeiss-ul.

Un alt aspect este grija pe care o afişaţi faţă de manifestarea aberaţiilor cromatice. Dacă obiectivul se comportă bine în ceea ce priveşte claritatea pe tot cadrul şi excepţional de bine în privinţa controlului reflexiilor parazite, nu acelaşi lucru este valabil în privinţa controlului aberaţiilor cromatice.

Trebuie să mărturisesc că acesta este un alt aspect pentru care sunt impresionat de performanţele zoom-ului 14-24 de la Nikon. Dar, dacă sunteţi fericitul posesor al unei licenţe Capture NX2, puteţi oricând apela la tab-ul “Camera & Lens Corrections” unde veţi găsi două checkbox-uri extrem de utile: “Auto Lateral Color Aberration” şi “Axial Color Aberration” (plus “Adjustment”). Aceste funcţionalităţi rezolva 99% dintre problemele produse de aberaţiile cromatice. Vă las plăcerea să le descoperiţi singur.

Dar care sunt, totuşi, punctele forte ale acestui obiectiv ? Cu siguranţă este contrastul remarcabil, reproducerea ireproşabilă a gradientelor şi profunzimea de dioramă a culorilor. S-a speculat mult pe internet în privinţa calităţii tridimensionale a imaginilor şi cauzele care le face să pară aşa.

Personal cred că este rezultatul unei combinaţii între caracteristicile optice ale sistemelor utilizate şi modul în care le interpretează creierul. Acest obiectiv face parte din familia celor care dau acest aspect imaginilor.

Dar, în opinia mea, de aici intrăm pe un teritoriu imposibil de subiectiv. Fiindcă, deşi pixel-per-pixel performanţele nu se ridică la nivelul altor obiective, imaginile obţinute cu acest Zeiss au o frumuseţe greu de descris în cuvinte şi, sincer, imposibil de copiat. Nu ştiu ce le face să fie aşa şi nici nu mă aventurez să
speculez. Poate echilibrul perfect între contrast şi claritate sau aspectul catifelat al contururilor defocalizate şi profunzimea gradientelor în umbre, sau, poate, aportul pe care îl aduc imperfecţiunile în reproducerea generală a unei imagini.

Oricum ar fi, toate sunt datorate iscusinţei şi experienţei centenare a inginerilor de la Zeiss. Privind fotografiile realizate cu acest grandangular devine evident că imaginile abundă de naturaleţe. Nu ştiu dacă l-aş (putea) cumpăra.

Există variante mai flexibile şi mai ieftine, sau mai scumpe şi “mai perfecte”. Toate – nu neapărat “mai bune”.

Dar, când mă gândesc la asta, trăiesc aceeaşi dilemă ca atunci când, dorind o maşină japoneză, franceză sau americană, îmi configurez până la urmă una germană.

Obiectivul poate fi văzut la www.F64.ro.

 

Text & foto: Miron Iancu

Related Posts:

Leave a Reply