Canon S90

Lansat simultan cu G11, Canon S90 a reuşit să atragă mai mult atenţia fotografilor datorită multitudinii de funcţii şi reglaje prezente într-un aparat de dimensiuni foarte compacte.

Corpul este integral metalic, realizat din aluminiu, şi oferă o senzaţie de lux, soliditate şi confort în utilizare, în ciuda dimensiunilor foarte mici.

Noutatea cea mai interesantă este prezenţa unui inel de control în jurul obiectivului, care poate avea diferite roluri în funcţie de modul în care este aparatul, roluri care pot fi modificate cu uşurintă folosind un buton dedicat aflat pe partea superioară a aparatului.

Funcţiile accesibile cu inelul de control sunt: sensibilitatea, corecţia de expunere, timpul de expunere, diafragma, focalizarea manuală şi zoom-ul, oferind posibilitatea de reglare a acestuia în treptele tradiţionale de 28, 35, 50, 85 şi 105mm. El funcţionează şi pentru defilarea între opţiunile din meniul aparatului cât şi în modul de vizualizare a fotografiilor.

Aparatul dispune şi de un inel de control în jurul multiselectorului de pe spate, fiind astfel unul dintre puţinele aparate de dimensiuni mici care pot fi dirijate cu două inele, caracteristică prezentă în general pe DSLR-uri. Meniul a fost îmbunătăţit, oferind “Hints & Tips” pentru majoritatea setărilor.

Vizarea se face folosind ecranul LCD de 3“ Pure Color II, care are o rezoluţie de 461.000 pixeli, o redare excelentă a culorilor şi un unghi de vizibilitate foarte bun.

Captorul este acelaşi de pe modelul G11, 1/1,7”, 10MP, cu caracteristici excelente la sensibilităţi mari, sprijinit esenţial de procesorul Digic 4 în realizarea reducerii duale a zgomotului în imagini. Astfel, aparatul oferă sensibilităţi între 80-3.200 ISO la rezoluţia nominală, iar în modul Low Light poate fotografia până la 12.800 ISO la rezoluţia de 2,5 MP şi cadenţa de 2,4 cadre pe secundă, dar din păcate în acest mod sensibilitatea nu poate fi selectată de către utilizator.

Calitatea imaginii este excelentă la sensibilităţi mici şi foarte bună pentru un aparat compact până la 800-1.600 ISO, procesarea imaginii favorizând eliminarea zgomotului în detrimentul redării detaliilor fine.

Utilizarea formatului RAW oferă, pe lângă avantajele binecunoscute de corecţie a expunerii şi balansului de alb şi un control total asupra reducerii zgomotului, putându-se obţine imagini mai clare dar cu zgomot mai vizibil care sunt mult mai potrivite pentru obţinerea de fotografii pe hârtie.

Modul Auto este capabil de recunoaşterea scenei care urmează a fi fotografiată şi face în mod independent reglajele cele mai potrivite pentru obţinerea de fotografii bune în majoritatea situaţiilor. Aparatul dispune şi de modurile scenă, iar fotografii cu experienţă beneficiază de prezenţa modurilor avansate: program flexibil, prioritate de diafragmă, de timp de expunere şi manual. Pe selectorul principal există şi o setare Custom pentru salvarea, respectiv accesarea rapidă a setărilor preferate de către utilizator.

Zoom-ul 3,8x, echivalent 28-105mm, are în zona de superangular luminozitatea 2.0, oferind un avantaj de o treaptă asupra majorităţii aparatelor din clasa compact. Calitatea optică este bună, în special pentru un zoom atât de compact care se retrage complet în corpul aparatului.

Distorsiunea geometrică prezentă în zona de superangular este corectată automat pentru jpeg-uri, dar poate fi observată la convertirea fişierelor RAW cu programe care nu recunosc setările de corecţie Canon. Aberaţia cromatică este prezentă în zonele de contrast maxim, dar nu afecteză esenţial calitatea imaginii.

Stabilizarea optică se face direct în obiectiv şi este foarte performantă, aşa după cum am fost obişnuiţi în aparatele compact de top de la Canon, oferind un avantaj de până la 3-4 trepte de expunere.

Sistemul AF este foarte rapid pentru un aparat compact, iar dimensiunea zonei de focalizare poate fi modificată de către utilizator pentru a permite centrarea precisă pe subiecte mici, lipsind însă opţiunea Flexi-Zone de modificare a poziţiei punctului de focalizare în cadru.

Flash-ul integrat este mascat în corpul aparatului şi se ridică folosind un mecanism motorizat. Plasarea lui în locul de prindere a aparatului cu mâna stângă poate duce însă la surprize atunci când flash-ul este dirijat automat de către aparat.

Alimentarea este asigurată de o baterie NB-6L care oferă 220 imagini conform standardului CIPA, şi aprox. 5 ore în modul de vizualizare a imaginilor, caracteristici similare cu ale aparatelor ultracompacte care nu pot folosi baterii de dimensiuni mari.

Similar cu G11, Canon S90 filmează doar în format VGA, 640 x 480 pixeli la 30 cadre pe secundă, lipsa formatului HD reprezentând un motiv de insatisfacţie pentru mulţi utilizatori potenţiali. Aparatul dispune totuşi de o ieşire HD pentru vizualizarea fotografiilor şi filmelor pe ecrane de mare rezoluţie.

CONCLUZIE

Prin caracteristicile sale, Canon S90 este foarte potrivit atât pentru fotografierea rapidă într-unul dintre modurile automate, cu un aport minim din partea utilizatorului, cât mai ales pentru fotografii pretenţioşi care doresc acces la funcţiile fotografice şi de prelucrare avansate.

Performanţele foarte bune ale captorului şi procesorului Digic 4, împreună cu luminozitatea mare a obiectivului, permit fotografierea în cele mai diferite condiţii de lumină, iar dimensiunile foarte reduse, funcţiile avansate şi posibilitatea de a fotografia în formatul RAW îl fac foarte atractiv inclusiv pentru profesioniştii care doresc să fotografieze cât mai discret, în situaţii în care un DSLR ar atrage prea mult atenţia.

AVANTAJE

- dimensiuni şi greutate reduse
- calitate excelentă a imaginii în RAW şi jpeg
- obiectiv foarte luminos la wide
- balans de alb ajustabil
- ergonomie excelentă cu două inele
- moduri manuale de expunere şi focalizare
- LCD de 3” performant

DEZAVANTAJE

- luminozitate mică la teleobiectiv
- Auto ISO nu funcţionează în manual
- focalizarea manuală perfectibilă
- nu poate fi declanşat de la distanţă
- nu are patină de flash

DATE TEHNICE

CAPTOR: 1/1,7” CCD, 7,6 x 5,7mm
REZOLUŢIE: 10 MP, 3648 x 2736 pixeli
BODY: exterior metalic
FORMATE IMG.: jpeg, RAW, MOV
FILMARE: 640 x 480 pixeli, 30 fps
AUTOFOCUS: detecţie de contrast
OBTURATOR: 15 – 1/1600s
CADENŢĂ: max. 0,9 cadre pe secundă
FLASH: Auto, manual, sincron 1/500
SENSIBILITATE: 80-3200 ISO + Auto
VIZOR: optic, zoom, acoperire 77%
MONITOR: 3” LCD II, 461.000 pixeli
LIVE VIEW: Da, AF cu detecţia contrastului
STABILIZARE IMG.: în obiectiv
OBIECTIV: 3,8x, eq. 28-105mm F 2.0-4.9
STOCARE: carduri SD, SDHC
ALIMENTARE: Li-Ion, NB-6L
DIMENSIUNI: 100 x 58 x 31mm
GREUTATE: 175g fără baterie
INFO: www.F64.ro

Related Posts:

Leave a Reply