După ce ne-am familiarizat cu fotografierea cu zoom-ul de kit, eventual am adăugat şi un telezoom pentru a fotografia subiecte aflate la o distanţă mai mare, ne vom simţi inevitabil atraşi de ideea de fotografiere în lumina existentă în interioare. Datorită luminii insuficiente vom dori fără îndoială un obiectiv mai luminos.

Aici puteţi vedea articolul original şi imaginile apărute în revista FotoClass:
Click pe imagine pentru mărire

Una dintre soluţii este un zoom standard cu luminozitate 2.8, dar cele performante sunt mari, grele şi scumpe. Aşa că ne vom îndrepta atenţia către obiectivele cu focală fixă, care sunt o alternativă superioară zoom-urilor în suficiente situaţii pentru a deveni interesante.

Există o vastă gamă de obiective fixe cu caracteristici dintre cele mai diverse de la fish-eye la macro până la super-teleobiective, dar cele mai tentante iniţial sunt cele luminoase în focalele curente, asupra cărora ne vom opri în articolul de faţă.

Avantajele acestora sunt: luminozitatea, calitatea optică, controlul profunzimii, dimensiunile şi greutatea, sporul de creativitate şi preţurile accesibile, cel puţin pentru unele dintre ele.


Luminozitatea

Cel mai atractiv avantaj este luminozitatea. Obiectivele fixe curente care ne interesează acum au luminozitatea cuprinsă între F1.4 şi 2.0, mult mai mare decât a unui obiectiv de kit. Diferenţa dintre un 50/1.8 şi un zoom 18-55/3.5-5.6 la 50mm este mai mare de 3 trepte de diafragmă, ceea ce echivalează cu diferenţa dintre 400 ISO şi 3200 ISO, respectiv vom avea nevoie de 8 ori mai puţină lumină pentru fotografierea la aceeaşi sensibilitate cu acelaşi timp de expunere.

Astfel, vom putea fotografia portrete într-un interior normal luminat cu parametri în jur de 1/60s la diafragma 2.0 cu 1600 ISO, pe deplin utilizabili cu orice DSLR modern. Cu un obiectiv de kit ar fi trebuit să folosim un timp de expunere de 1/8s care iese din discuţie pentru fotografierea din mână a personajelor.

Pe lângă posibilitatea de a fotografia în lumină insuficientă, luminozitatea mare ne poate fi de folos pentru a obţine timpi de expunere cu adevărat scurţi la fotografierea în lumină existentă a subiectelor aflate în mişcare rapidă. Astfel, la fotografia de sport în sală nu avem nici o şansă cu timpi de expunere sub 1/250s, preferabil 1/500s pentru stoparea mişcării, timpi care nu pot fi obţinuţi fără obiective luminoase oricât am forţa sensibilitatea. La fel, luminozitatea mare ne permite în multe cazuri să folosim valori mai reduse ale sensibilităţii, obţinând o calitate mult mai bună a imaginii.


Calitatea optică

Un alt avantaj al obiectivelor fixe este calitatea optică superioară majorităţii zoom-urilor, la focale şi diafragme echivalente. După cum ştim, calitatea optică maximă a unui obiectiv este la o valoare a diafragmei închisă cu aproximativ două trepte faţă de cea maximă. Deci, un obiectiv fix cu luminozitate F2.0 diafragmat la F4.0 este deja spre maximul calităţii optice, pe când majoritatea zoom-urilor sunt la diafragma maximă, deci cu calitatea optică cea mai redusă.

Mai mult, obiectivele cu focală fixă au nevoie de scheme optice mai puţin complexe, cu mai puţine lentile decât zoom-urile care trebuie să îşi modifice distanţa focală.

Astfel, obiectivele fixe vor oferi o calitate optică superioară chiar la diafragmele F8.0 – F11, unde şi zoom-urile încep să dea rezultate de foarte bună calitate. În plus, distorsiunea vizibilă pe majoritatea zoom-urilor la focalele extreme este mult mai mare decât cea prezentă la obiectivele fixe.


Controlul profunzimii

Pe lângă posibilitatea de a fotografia în condiţii grele, luminozitatea mare a obiectivelor fixe ne permite să obţinem mult mai uşor separarea subiectului de fundal prin profunzime selectivă. Pentru un cadru dat, deci cu focala şi distanţa de fotografiere fixate, diafragma rămâne factorul determinant al profunzimii de câmp. Cu cât putem deschide diafragma mai mult, cu atât vom micşora profunzimea şi obiectele aflate în afara planului de punere la punct vor părea mai neclare.

Deoarece obiectivele fixe la care ne referim aici au luminozităţi mai mari cu 1-2 trepte decât zoom-urile profesionale şi cu 2-4 trepte decât celelalte, vor avea un avantaj incontestabil în ceea ce priveşte controlul profunzimii.


Dimensiuni, greutate

Obiectivele fixe au nu numai o schemă optică mai simplă decât a zoom-urilor, dar au de obicei dimensiuni şi greutăţi mai mici decât acestea. Este adevărat că obiectivele fixe profesionale pot fi mai grele decât zoom-urile de kit, dar sunt mai uşoare decât cele profesionale. Acesta este un avantaj atât la transport cât şi la utilizare, mai mult, pentru portrete şi „factorul de intimidare” este mai mic decât în cazul zoom-urilor.


Preţul

Este adevărat că obiectivele fixe profesionale, ca şi zoom-urile de altfel, sunt destul de scumpe, dar există o serie de obiective fixe, luminoase, la preţuri extrem de atractive. Este cazul cunoscutelor 50/1.8, propuse de toţi fabricanţii de aparate, care au o calitate optică foarte bună, sunt mici, uşoare şi au cel mai mic preţ dintre toate obiectivele, inclusiv zoom-urile de kit. Rezultatele care se pot obţine cu ele sunt însă impresionante, atât sub aspectul posibilităţilor oferite cât şi a calităţii imaginilor.


Creativitatea

Folosirea de obiective fixe duce la o abordare mai atentă a fotografiei, utilizatorul fiind în situaţia de a înţelege mult mai multe despre pespectivă, importanţa alegerii punctului de staţie şi compunerea cadrului. Cu timpul, acesta ajunge să „simtă” cadrul înainte să pună aparatul la ochi, fiind pe deplin familiarizat cu unghiul acoperit de obiectivul folosit.


Fabricanţii

Obiectivele fixe sunt propuse atât de fabricanţii de aparate cât şi de cei independenţi, Tamron, Samyang, Sigma, Voigtlander, Zeiss. Cele originale beneficiază de compatibilitate maximă cu toate facilităţile aparatului, inclusiv autofocus.


Canon produce peste 35 de obiective cu focală fixă, de la 14/2.8 la 800/5.6. Gama cuprinde şi o serie de obiective spectaculoase, cum sunt cele super-luminoase 50/1.2 şi 85/1.2, 6 modele macro de la 50/2.5 la 180/3.5, obiectivele TS cu corecţie de perspectivă de la 17/4 la 90/2.8, superteleobiectivele luminoase de la 200/2 la 800/5.6.


Nikon are o ofertă de 34 de obiective fixe AF, de la 10.5/2.8 fish-eye la teleobiectivul luminos 600/4.0. Gama include seria de obiective profesionale 1.4: 24mm, 35mm, 85mm, 6 obiective macro între 40 şi 200mm, seria PC cu corecţie de perspectivă 24/3.5, 45/2.8, 85/2.8, obiectivele DC 105/2.0 şi 135/2.0. Pe lângă obiectivele AF, Nikon oferă şi 8 obiective cu focalizare manuală între 20/2.8 şi 105/2.8, inclusiv apreciatul 50/1.2.


Samyang oferă o serie de obiective fixe, cu focalizare manuală, între 8/3.5 fisheye şi 800/8.0 mirror. Noile obiective 14/2.8, 35/1.4 şi 85/1.4 se disting printr-o calitate optică remarcabilă şi un preţ foarte atractiv, ceea ce le aduce în top din punct de vedere al raportului calitate/preţ. Este deja anunţat încă un obiectiv wide foarte luminos, 24/1.4.


Sigma este fabricantul independent cu oferta cea mai largă de obiective, dintre care nu puteau să lipsească cele fixe. Astfel, Sigma produce obiective fixe cu 13 distanţe focale, de la wide-ul luminos 20/1.8 la super-teleobiectivul 800/5.6, inclusiv obiective macro de la 50 la 150mm. Dintre acestea le-am ales cele mai luminoase, 50/1.4 şi 85/1.4.


Voigtlander oferă o serie de 4 obiective cu focalizare manuală pentru DSLR-uri, de la Color Skopar 20/3.5 la APO-Lanthar 90/3.5, în monturile Nikon şi Pentax, iar 90/3.5 şi în montură Canon. Obiectivele Voigtlander sunt construite din metal, în tradiţia obiectivelor clasice cu focalizare manuală.


Zeiss propune o serie de 11 obiective cu focalizare manuală în monturile Canon şi Nikon. Ele sunt realizate la cele mai înalte standarde optice şi mecanice, cu o construcţie metalică şi o finisare deosebită. Sunt disponibile focale între 18/3.5 şi 100/2.0 macro. Există şi o serie de obiective fixe Zeiss AF care se produc exclusiv pentru DSLR-urile Sony: 24/2.0, 85/1.4, 135/1.8.


Categorii

Am împărţit obiectivele fixe prezentate în continuare în 3 categorii, după distanţa focală: wide, normal, tele. Împărţirea este valabilă pe aparatele Full frame, deoarece la aparatele de format redus va trebui să luăm în considerare factorul de crop.


Wide

Astfel, un obiectiv de 35mm este wide pe Full frame dar este un obiectiv normal pe un aparat cu factor de crop de 1.5 sau 1.6, având o focală echivalentă cu 52-56mm. La fel, obiectivele din categoria normal, de 50mm vor fi echivalente cu 75-80mm devenind teleobiective de portret, iar cele de 85mm vor deveni teleobiective de uz general, echivalente cu aprox. 135mm.

Obiectivele wide prezentate sunt excelente pentru fotografierea în lumină redusă deoarece permit utilizarea unor timpi de expunere mai lungi decât obiectivele cu focale mai mari. În plus, profunzimea lor va fi mai mare, ceea ce va reduce problemele de focalizare, iar unghiul mai mare acoperit va facilita mascarea mişcărilor uşoare ale subiectului. Reprezintă cea mai bună alegere pentru completarea trusei de zoom-uri cu un obiectiv pentru fotografiat în condiţii grele de lumină.


Canon 35/1.4 – este un obiectiv de top, destinat aparatelor Full frame, după cum dă de înţeles apartenenţa sa la grupul de elită „L”. Construcţia este la standarde profesionale şi motorul de focalizare USM este silenţios şi foarte rapid. Din punct de vedere optic dispune de o lentilă asferică pentru minimizarea aberaţiilor cromatice, iar performanţa pe toată plaja de focalizare este asigurată de utilizarea unei lentile flotante care menţine calitatea optică la focalizarea la distanţe mici. Acoperirea antireflex este de tip „Super Spectra coating” ceea ce contribuie la redarea corectă a culorilor şi mărirea contrastului. Se livrează cu parasolar dedicat.

Datorită luminozităţii mari este o alegere excelentă pentru fotografiere în condiţii grele de lumină, având un avantaj de două trepte de expunere chiar faţă de zoom-uri profesionale cu luminozitatea constantă 2.8. Focala de 35mm este una clasică pentru fotoreportajul pe Full frame şi este utilizată de mulţi profesionişti ai fotografiei documentare. Dimensiunile, greutatea şi preţul aparţin şi ele categoriei profesionale dar sunt pe deplin justificate de performanţele ridicate ale acestui obiectiv.


Nikon 35/1.8 – este unul dintre cele mai interesante obiective dedicate formatului Nikon DX. Ca focală echivalează clasicul obiectiv normal de 50mm, deci poate fi folosit pentru acoperirea unei largi game de subiecte. Cu o luminozitate cu aproape 3 trepte mai mare decât un zoom de kit, 35/1.8 este cea mai bună completare pentru zoom-urile cu luminozitatea 3.5-5.6, de la 18-55 la 16-85. Este mic şi uşor, doar 200g, deci poate fi purtat permanent în geantă. Cu toate acestea, construcţia este suficient de solidă, are baionetă metalică, iar parasolarul dedicat se prinde de exteriorul obiectivului ceea ce îl face relativ bine protejat la şocuri.

Focala relativ scurtă uşurează obţinerea de imagini clare la fotografierea cu timpi mai lungi. Calitatea imaginii este foarte bună în centrul imaginii chiar de la diafragma 1.8, ajutată şi de o lentilă asferică, cu toate că în situaţii de mare contrast apar urme de aberaţie cromatică. Deoarece la fotografierea în lumină redusă aceste cazuri sunt foarte rare, 35/1.8 este o alegere excelentă pentru acest gen de fotografie. Focalizarea este de tip SWM, deci este compatibil cu toate DSLR-urile Nikon DX. Diafragma este compusă din 9 lamele rotunjite. Preţul este foarte atractiv, similar cu al noului Nikon 50/1.8 G.


Samyang 35/1.4 – este printre obiectivele foarte luminoase cu cel mai bun raport calitate/preţ. Este destinat aparatelor Full frame dar poate fi folosit cu succes şi pe cele de format redus. Are doar focalizare manuală, iar luminozitatea mare va cere o punere la punct foarte precisă datorită profunzimii mici. Schema optică elaborată, 12 lentile în 10 grupe, promite o calitate foarte bună a imaginii încă de la diafragmele cele mai deschise.

Se produce într-o largă varietate de monturi, de la Canon şi Nikon la Samsung NX şi formatul 4/3, unde devine echivalentul unui teleobiectiv de portret, 70/1.4. Dimensiunile sunt impresionante, mai ales când este montat parasolarul dedicat. Filetul de filtre este de 77mm, compatibil cu majoritatea obiectivelor profesionale. Performanţele şi preţul îl recomandă pentru cei care folosesc focalizarea manuală.


Sigma 24/1.8 – este un obiectiv wide luminos destinat aparatelor Full frame. Pe aparatele de format redus are o focală echivalentă cu 35mm, rămânând deci un obiectiv wide, ceea ce îl face foarte util pentru cadre mai largi, de la portrete ambientale la grupuri şi interioare. Este o alternativă cu un preţ mult mai accesibil decât obiectivele Canon şi Nikon 24/1.4. Datorită luminozităţii mari se pot obţine imagini cu fundalul neclar la fotografierea subiectelor apropiate, mai ales că are o distanţă minimă de punere la punct de 18cm, iar cu perspectiva de superangular vom avea fotografii foarte interesante.

Calitatea la distanţe mici de fotografiere este asigurată de o lentilă flotantă, iar două lentile asferice corijează majoritatea aberaţiilor specifice superangularelor luminoase. Diafragma are 9 lamele iar obiectivul se livrează cu parasolar dedicat. Este o alegere excelentă pentru fotografii cu unghi mare în lumină slabă, oferind acces la perspective deosebite iar profunzimea mare la distanţele normale de fotografiere ajută la obţinerea unei zone largi de claritate.


Sigma 30/1.4 – este dedicat exclusiv aparatelor de format redus, fiind foarte interesant datorită luminozităţii foarte mari prezente într-un obiectiv de dimensiuni reduse, având doar 60mm lungime. Focalizarea este asigurată de un motor HSM, echivalentul Sigma pentru USM respectiv SWM, deci silenţios şi care permite intervenţia manuală directă.
Obiectivul aparţine gamei de top Sigma EX, deci construcţia şi finisarea sunt de top. Schema optică este elaborată, cu lentile din sticle speciale, pentru a oferi calitate de la diafragma cea mai deschisă.

Calitatea imaginilor este foarte bună chiar şi la diafragma 1.4, în special în centrul imaginii. Este însă necesară o focalizare atentă deoarece la fotografierea cu diafragme deschise la distanţe medii, de exemplu la portrete, profunzimea este foarte redusă. Focala de 30mm, folosită pe aparate de format redus oferă o echivalenţă de obiectiv normal, aşa că devine un obiectiv cu adevărat polivalent. Este o alegere foarte bună pentru fotografierea în lumină existentă, iar luminozitatea foarte mare ajută la o separare eficientă a subiectului de fundal.


Voigtlander 40/2.0 – este un obiectiv cu focalizare exclusiv manuală, destinat aparatelor Full frame. Distanţa focală poate părea neobişnuită dar este foarte interesantă, oferind o perspectivă între cea de obiectiv normal, considerat prea lung de unii fotografi, şi cea a unui 35mm, considerat prea scurt. Atracţia principală a acestui obiectiv este lungimea diminutivă, are doar 25mm, deci putem considera că face parte dintre obiectivele „pancake”. Cu toate că e construit din metal, volumul mic determină o greutate redusă de doar 200g.

Luminozitatea 2.0 nu este foarte mare, dar suficientă pentru a fi inclus în zona obiectivelor luminoase, iar construcţia optică este relativ simplă, 6 lentile în 5 grupuri.
Diafragma are 9 lamele, iar obiectivul se livrează cu un parasolar dedicat de o formă unică, foarte eficient dar aproape neobservabil atunci când este montat. Pe lângă parasolar se oferă şi o lentilă macro dedicată care permite creşterea scării de reproducere la fotografierea de aproape până la 0.25x. Datorită dimensiunilor este foarte apreciat de fotografii care nu doresc să atragă atenţia.


Zeiss 35/1.4 – este unul dintre cele mai recente obiective din oferta Zeiss pentru DSLR-uri. Compatibil cu aparatele Full frame Canon şi Nikon, acesta oferă doar focalizare manuală dar este compatibil cu automatismele de expunere tip DSLR. Este construit în primul rând pentru performanţă optică, fără o preocupare prea mare pentru dimensiuni, care sunt impresionante, obiectivul având 120mm lungime şi 830g greutate.

Pasionaţii de fotografie apreciază obiectivele Zeiss nu doar pentru calitatea optică ridicată, ci în special pentru modul de redare, care este caracteristic obiectivelor clasice, realizate înainte de apariţia lentilelor asferice, dar cu o claritate excepţională a imaginii. Luminozitatea 1.4 permite valorificarea unor nivele de lumină care ar fi prea slabe pentru fotografierea cu alte obiective. Construcţia mecanică este excelentă, corpul obiectivului este metalic, ca şi parasolarul dedicat livrat împreună cu el.


Standard

Aici am inclus o selecţie de obiective cu binecunoscuta focală de 50mm, normală pe aparate Full frame dar care sunt foarte mult folosite ca obiective de portret pe aparatele de format redus. Obiectivele normale au cea mai mare vechime în fotografie, schemele optice folosite s-au stabilizat de multă vreme, iar datorită focalei medii acestea sunt relativ simple, de obicei între 6 şi 8 lentile. Aceasta permite realizarea unor obiective de foarte bună calitate din punct de vedere optic la preţuri foarte interesante.

Modelele 50/1.8 sunt cele mai tentante pentru completarea unui zoom de kit, oferind un avantaj de peste 3 trepte de expunere şi permiţând fotografia de portret în lumina existentă în mod normal în interioare. Ele sunt şi cele mai accesibile obiective din punct de vedere al preţului. Obiectivele 50/1.8 mai au un avantaj interesant, datorită schemei optice relativ simple şi distanţei focale medii sunt cele mai potrivite pentru folosirea la macrofotografie cu inele intermediare în lipsa unui obiectiv macro dedicat. Astfel, cu un set de inele se poate ajunge şi chiar depăşi scara de 1:1, deci se pot fotografia subiecte foarte mici fără o investiţie importantă.


Canon 50/1.8 – cu toate că este compatibil cu aparatele Full frame este cel mai uşor obiectiv din gama Canon, doar 130g. Pentru a reuşi această performanţă, construcţia este în majoritate din plastic, inclusiv baioneta. Acesta nu este un motiv de îngrijorare, deoarece masa obiectivului nu pune probleme monturii. Design-ul exterior este extrem de simplu deoarece s-a renunţat la fereastra cu indicaţiile de focalizare. Diafragma este compusă din 5 lamele drepte, ceea ce oferă un aspect caracteristic redării surselor de lumină care apar în fundalul imaginilor în afara zonei de profunzime. Focalizarea este asigurată de un micromotor clasic, deci nu permite intervenţia manuală peste AF.

Calitatea optică este însă excelentă de la diafragma 2.8, putând concura inclusiv cu zoomurile profesionale. Pentru portrete, unde nu dorim o claritate excesivă, poate fi folosit şi la diafragme mai deschise. Canon 50/1.8 este cea mai bună soluţie pentru completarea unui zoom de kit la aparatele de format redus. Posesorii de aparate Full Frame vor opta probabil pentru mai pretenţiosul Canon 50/1.4 sau chiar pentru exoticul 50/1.2.


Nikon 50/1.8D – este unul dintre cele mai cunoscute obiective Nikon, dar aparţinând seriei AF-D, absenţa motorului intern îl face incompatibil la focalizare cu o serie de DSLR-uri entry şi mid-level. Are totuşi un avantaj major, prezenţa inelului de diafragmă, fiind astfel unul dintre puţinele obiective rămase comod de utilizat în poziţie inversată, atât direct pe aparat cât mai ales la fotografierea cu un burduf de extensie la scări de reproducere peste 1:1.

Calitatea optică este excelentă după ce închidem diafragma cu măcar o treaptă, iar la diafragmele medii devine un etalon de claritate. Diafragma este din 7 lamele dar forma acestora favorizează redarea punctelor luminoase neclare din fundal ca forme geometrice regulate. Claritatea şi prezenţa inelului de diafragmă îl fac un obiectiv interesant pentru posesorii de DSLR-uri Nikon care dispun de motor de focalizare inclus. Pentru cei care doresc un 50/1.8 cu motor de focalizare există noul model 50/1.8 G AF-S, cu o schemă optică îmbunătăţită şi lamele de diafragmă rotunjite.


Nikon 50/1.4G – este varianta nouă, cu motor de focalizare AF-S, compatibilă cu toate DLR-urile Nikon. Dispune de o schemă optică modificată, îmbunătăţind performanţele modelului anterior AF-D. Calitatea optică este impresionantă încă de la deschiderile foarte mari ale diafragmei, putând fi folosit fără probleme la portrete la diafragma 1.4, cu toate că profunzimea va fi foarte mică.

În acest moment este obiectivul de 50mm cu luminozitatea cea mai mare din oferta Nikon AF, aşa că reprezintă alegerea naturală inclusiv pentru aparate Full frame. Diafragma este noul model cu 9 lamele rotunjite, astfel că redarea zonelor neclare, inclusiv a punctelor luminoase, este mult mai plăcută decât la obiectivele cu lamele drepte. Blocul optic se mişcă la focalizare în interiorul corpului obiectivului astfel încât este protejat de şocuri. Se livrează cu un parasolar dedicat, cu prindere pe baionetă pe exteriorul obiectivului.


Sigma 50/1.4 – aparţine seriei de top Sigma EX, deci atât construcţia cât şi schema optică sunt la cele mai înalte standarde. Focalizarea este asigurată de un motor HSM, rapid, silenţios şi cu posibilitatea de intervenţie manuală. Schema optică este complexă, incluzând un element asferic pentru o corecţie mai bună a aberaţiilor. Calitatea optică a fost pe primul plan în construcţia acestui obiectiv, destinat să concureze cu cele mai bune realizări ale fabricanţilor de aparate, dar aceasta a dus la dimensiuni mari, 68mm lungime, filet de filtru de 77mm, şi o greutate apreciabilă de 505g.

Este deci mult mai mare decât alte obiective de 50mm cu luminozitatea 1.4. Se echilibrează însă foarte bine pe aparatele mai grele şi în special pe DSLR-urile Full frame. Diafragma este cu 9 lamele, pentru a asigura o redare cât mai plăcută a zonelor neclare, foarte importantă la un obiectiv luminos care va fi folosit de multe ori la deschideri mari ale diafragmei. Distanţa minimă de focalizare este de 45cm, suficientă pentru utilizarea generală.


Tamron 60/2.0 – este destinat exclusiv aparatelor de format redus. Este de fapt un adevărat obiectiv macro care atinge scara de reproducere de 1:1, deci poate încadra un subiect de aprox. 16x24mm. L-am inclus în această selecţie de obiective luminoase datorită luminozităţii 2.0, excepţională pentru un macro. Intenţia fabricanţilor a fost să creeze un obiectiv cu dublă funcţie, macro şi portret, deoarece focala de 60mm folosită pe un aparat de format redus echivalează cu 90-95mm, exact focala favorită pentru portrete a multor fotografi.

Este chiar mai interesant pentru portrete strânse decât un obiectiv de 50mm, care la o echivalenţă de 75mm cere o apropiere mai mare de subiect. Schema optică este mai complexă datorită cerinţelor necesare pentru capabilităţile macro. Cu toate că este mic şi uşor, construcţia este foarte îngrijită. Este unul dintre puţinele obiective macro cu focalizare complet internă, deci nu se lungeşte în timpul focalizării. Modelul pentru Nikon dispune şi el de motor de focalizare inclus, fiind deci compatibil cu toate DSLR-urile Nikon DX.


Voigtlander 58/1.4 – este un obiectiv cu focalizare manuală construit pentru aparatele Full frame, dar foarte interesant şi pentru cele de format redus, deoarece focala de 58mm va echivala aproape exact pe cea de 85mm folosită intens pentru portrete clasice. Diafragma este compusă din 9 lamele. Construcţia este metalică, cu o mare atenţie pentru detalii, caracteristică seriei de obiective Voigtlander. Cu toate acestea, obiectivul este compact, sub 48mm lungime, filet de filtre de 58mm şi are doar 320g.

Este un obiectiv extrem de tentant pentru fotografii care preferă focalizarea manuală datorită calităţii optice remarcabile, solidităţii construcţiei şi preţului foarte atractiv. În plus, este pentru portrete, oferind o redare moale la diafragmele foarte deschise, pentru a evita sublinierea excesivă a detaliilor tenului. La diafragme medii devine extrem de clar, putând fi folosit ca obiectiv standard obişnuit. Parasolarul metalic este opţional. Varianta pentru Nikon dispune de un procesor încorporat care îl face compatibil cu automatismele de măsurare ale DSLR-urilor.


Zeiss 50/1.4 – este un obiectiv clasic, cu focalizare exclusiv manuală, destinat aparatelor Full frame. Este şi cel mai accesibil obiectiv din gama Zeiss pentru DSLR-uri, lucru care îl face foarte atractiv pentru cei care doresc să experimenteze calităţile acestora cu o investiţie minimă. Nu vom lăsa preţul favorabil să ne inducă în eroare, este doar rezultatul unei scheme optice mai simple decât a celorlalte obiective şi a fabricării într-un număr mai mare de exemplare.

Construcţia este impecabilă, metalică, modelul ZF.2 pentru Nikon dispune de procesor încorporat pentru compatibilitate totală cu modurile de expunere, se livrează cu parasolar metalic dedicat. Calitatea optică este specifică Zeiss, beneficiind de acoperirea multistrat T*, iar imaginile prezintă semnătura caracteristică a acestor obiective. Dimensiunile sunt medii, 71mm lungime cu filet de filtre de 58mm, ceea ce îl face foarte potrivit pentru fotografia de portret, factorul de intimidare fiind redus. Este alegerea fotografilor pretenţioşi dispuşi să folosescă focalizarea manuală.


Tele

Pentru secţiunea de teleobiective am ales o selecţie de obiective cu focala de 85mm, cu excepţia Canon 135/2.0. Focala de 85mm este foarte apreciată pe aparatele Full frame ca obiectiv de portret. Pe aparatele de format redus aceasta echivalează aproximativ 135mm, care era focala clasică a teleobiectivelor de utilizare generală înainte de generalizarea zoom-urilor. Un tele de 135mm (sau echivalent) este excelent pentru izolarea unui detaliu sau pentru portrete surprinse de la o distanţă mai mare decât se poate face cu un obiectiv de 85mm.

Unii fotografi preferă chiar şi pentru portretele „pozate” focale în jurul acestei valori, deoarece distanţa de fotografiere mai mare face ca modelul să se simtă mai confortabil. Un tele mai lung ajută mult şi la spectacole sau în fotografia de sport. Obiectivele de 85/1.8 sunt mici, uşoare şi atractive ca preţ. Folosirea lor pe aparatele de format redus ca echivalente de 135/1.8 este chiar mai interesantă decât utilizarea lor originală pe Full frame. Toate obiectivele menţionate în continuare sunt compatibile şi cu aparatele Full frame.


Canon 85/1.8 – este varianta accesibilă de obiectiv de 85mm, cealaltă fiind un exotic 85/1.2 care cântăreşte 1kg şi costă de 5 ori mai mult. 85/1.8 foloseşte un motor de focalizare USM cu posibilitatea de intervenţie manuală, care se poate dovedi foarte utilă la fotografirea de aproape la diafragme deschise, când profunzimea este de ordinul centimetrilor.
Distanţa minimă de punere la punct este de 85cm, ceea ce permite încadrări foarte strânse la portret. Cu o lungime de 71.5mm, filet de filtre de 58mm şi o greutate de doar 425g, este foarte comod de utilizat chiar în cazul şedinţelor prelungite de portrete, iar modelele nu se vor simţi ameninţate cum ar putea fi cazul când se foloseşte un 70-200/2.8.

Un alt avantaj al focalei de 85mm este compresia perspectivei, care, în cazul portretelor, evită deformările caracteristice fotografierii de la distanţe prea mici. Calitatea optică este foarte bună la toate diafragmele, iar profunzimea mică obţinută la diafragme deschise este foarte apreciată la portrete. Redarea culorilor şi contrastul sunt favorizate de folosirea acoperirilor antireflex de tip Super Spectra coatings.


Canon 135/2.0 – este un teleobiectiv de serie L, foarte luminos, cu o focală foarte atractivă pentru aparate Full frame, fiind pe media unui telezoom 70-200/2.8, dar cu o treaptă mai luminos. Greutatea de 750g este practic jumătatea lui 70- 200/2.8, ceea ce îl recomandă la şedinţele foto îndelungate. Pe aparatele Canon de format redus acesta va avea o focală echivalentă cu 216mm, iar datorită luminozităţii 2.0 devine şi mai interesant pentru fotografia de concerte, spectacole şi sport. Aceasta mai ales când luăm în considerare greutatea de 3x mai mare şi preţul de 5x al unui Canon 200/2.0.

Construcţia este impecabilă, obiectivul fiind protejat la umezeală şi praf, focalizarea este silenţioasă şi rapidă iar calitatea optică excelentă, rezultând un obiectiv pe deplin adaptat uzului profesional în cele mai grele condiţii. Distanţa minimă de focalizare este de 95cm, iar dacă este montat pe un aparat de format redus cu factor de crop 1.6 va încadra un câmp de aprox. 8x12cm, fiind foarte potrivit pentru fotografierea detaliilor. Se livrează cu parasolarul dedicat inclus.


Nikon 85/1.8D – este un teleobiectiv clasic, de foarte bună calitate, accesibil ca preţ. Deoarece aparţine seriei AF-D nu dispune de motor de focalizare încorporat. Deci nu este compatibil pentru AF cu o bună parte din DSLR-urile Nikon DX, astfel că pentru posesorii acestora prezintă un interes mai scăzut. Este foarte posibil ca acest obiectiv să se afle pe lista celor care vor fi înlocuite în curând cu variante cu motor AF-S, fiind unul dintre puţinele rămase fără motor încorporat.

Pe aparatele cu motor încorporat focalizarea este foarte rapidă deoarece se face prin mişcarea doar a grupului posterior de lentile (rear focusing), dar mult mai puţin silenţioasă decât la un obiectiv cu motor SWM. Diafragma este compusă din 9 lamele rotunjite, totuşi redarea zonelor neclare nu este la nivelul modelelor performante 85/1.4. Se livrează cu un parasolar dedicat, care se montează pe filetul de filtre de 62mm al obiectivului. Este o alegere foarte bună, cu condiţia să avem un aparat cu motor de focalizare.


Nikon 85/1.4G – este varianta actualizată a cunoscutului 85/1.4 AF-D care încă se mai găseşte pe piaţă. Modificările au vizat nu doar introducerea unui motor de focalizare performant ci şi schema optică, pentru a îmbunătăţi şi mai mult claritatea la diafragmele cele mai deschise. Varianta anterioară a fost foarte apreciată pentru redarea extrem de plastică a zonelor neclare şi pentru optimizarea pentru portret la diafragmele foarte deschise. Noul model excelează în continuare la aspectul fundalurilor, aducând un plus vizibil de performanţă la diafragmele 1.4 şi 2.0.

Obiectivul este destul de impresionant ca dimensiuni, având 84mm lungime la care se adaugă parasolarul dedicat, foarte important pentru a evita accesul luminii parazite la lentila frontală de dimensiuni mari. Filetul de filtre este standardul profesional de 77mm. Nikon 85/1.4 este prin excelenţă obiectivul de portret al posesorilor de aparate Full frame dar dă rezultate spectaculoase şi pe aparatele de format redus.


Samyang 85/1.4 – este cel mai accesibil model 85/1.4 de pe piaţă, fiind disponibil la un preţ apropiat de al unui 85/1.8. Este un obiectiv cu focalizare manuală, iar noua variantă pentru Nikon dispune de procesorul încorporat necesar pentru automatizarea expunerii. Construcţia este surprinzător de solidă, iar focalizarea manuală foarte sigură datorită cursei foarte lungi necesare pentru punerea la punct.

Totuşi este necesară multă atenţie pentru plasarea exactă a planului de claritate deoarece profunzimea este extrem de mică în special în cazul portretelor realizate de aproape la diafragme deschise. De fapt, folosirea diafragmelor 1.4 şi 2.0 la astfel de portrete este oarecum riscantă deoarece nu de puţine ori profunzimea este insuficientă pentru a avea ambii ochi clari. Redarea zonelor neclare este foarte plăcută în special la diafragmele deschise, cu toate că lamelele nu sunt rotunjite. În concluzie, Samyang 85/1.4 este o alternativă foarte interesantă la mult mai scumpele obiective „originale” dar va trebui să ne descurcăm cu focalizarea manuală. Se livrează cu parasolar dedicat.


Sigma 85/1.4 – este alternativa Sigma la obiectivele propuse de fabricanţii de aparate. Construcţia este solidă, tipică obiectivelor pretenţioase din seria EX şi dispune de motor de focalizare HSM. Focalizarea precisă este extrem de importantă la teleobiectivele foarte luminoase deoarece profunzimea este foarte mică, iar viteza de focalizare este foarte folositoare atât la portretele în mişcare cât mai ales la fotografia de sport în sală, care este cealaltă aplicaţie clasică a acestor obiective. Schema optică este modernă, folosind lentile din sticlă specială SLD şi unele cu suprafeţe asferice pentru controlul aberaţiilor, în special a celei cromatice, caracteristică teleobiectivelor luminoase.

Diafragma este compusă din 9 lamele rotunjite pentru un aspect cât mai plăcut al zonelor neclare. Filetul de filtre este de 77mm, compatibil cu majoritatea obiectivelor profesionale. Astfel, datorită construcţiei adaptate uzului profesional, focalizării performante şi calităţii optice, Sigma 85/1.4 poate reprezenta o alternativă la un preţ mai accesibil, la obiectivele profesionale din ofertele Canon, Nikon, Pentax şi Sony.


Zeiss 85/1.4 – este obiectivul de portret prin excelenţă, atât pe aparatele Full frame cât şi pe cele de format redus. Focalizarea este exclusiv manuală. Realizat pe o schemă clasică derivată din Planar-ul original, cu lentile exclusiv sferice, 85/1.4 reuşeşte o redare foarte plastică a subiectului, fără a exagera claritatea care ar putea deveni supărătoare la portrete, iar separarea de fundal survine foarte natural, oferind un aspect tridimensional imaginilor.

Corpul obiectivului este complet metalic, ceea ce îi oferă o mare durabilitate şi o precizie maximă a focalizării. Chiar şi parasolarul dedicat este realizat din metal şi se montează pe un sistem tip baionetă. Modelul Nikon dispune de inel de diafragmă, iar varianta ZF.2 şi de procesorul care asigură comunicarea cu aparatul, asigurând nu doar automatismele de expunere dar şi scrierea datelor în EXIF-ul imaginii. Este în mod clar alegerea pasionaţilor de portretistică, fie pe Full frame, fie pe aparate de format redus.

Text: Radu Grozescu

Related Posts:

3 Responses to “21 obiective luminoase cu FOCALĂ FIXĂ”

  1. Un articol foarte bun. Detin un Canon 50mm f/1.8 si pot spune ca este excelent. Raportul calitate/pret este de departe cel mai bun pentru categoria din care face parte.

Leave a Reply